Intervenții chirurgicale, la jumătate din numărul obișnuit, în perioada stării de urgență: cel mai tânăr pacient avea un an

În perioada stării de urgență la SJU Baia Mare s-au făcut aproximativ jumătate din numărul de interevenții chirurgicale care s-au făcut în aceeași perioadă a anului trecut.

În perioada 16 martie - 15 mai 2020 (perioada în care a fost institută starea de urgență) s-au efectuat 1.194 intervenții chirurgicale, ceea ce reprezintă aproximativ jumătate din intervențiile realizate în perioada similară a anului trecut.

Potrivit medicului șef Bloc Operator, dr. Leșe Mihaela, „în perioada 16 martie - 15 mai 2020, când Spitalul Judetean Baia Mare a funcționat în stare de urgență cu tratarea pacienților care au reprezentat urgențe chirurgicale, activitatea Blocului Operator a fost mai redusă, deoarece operațiile care au putut fi amânate au fost reprogramate după încetarea stării de urgență.” 

S-au efectuat un nr. de 1194 intervenții chirurgicale, comparativ cu 2.340, în aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce dovedește specificul de Spital de Urgență.

Cele mai multe intervenții chirurgicale s-au efectuat în secția Chirurgie Generală (252 operații), cel mai în vârstă pacient a avut 91 de ani, iar cel mai tânăr 1 an.

„Ca și particularitate, au fost operați pacienții cu tumori maligne a căror amânare constituie un real pericol pentru viața lor, dar și pacienții cu tratament oncologic neoadjuvant la care a fost respectată fereastra terapeutică, intervenția chirurgicală fiind recomanadată la un anumit interval de timp după chimioterapie și radioterapie. Astfel, s-a intervenit chirurgical la un număr de 46 pacienți cu tumori maligne, a căror amânare nu este recomandată nici de noile ghiduri internaționale de practică în perioada de pandemie Covid.

Un alt tip de intervenții chirurgicale a fost cel care s-a adresat pacienților cu infecții chirurgicale, care puneau în pericol imediat viata lor. Dintre acestea, menționăm cazul unui pacient cu dublă localizare a infecției: pulmonară și periotneală, care a fost operat atât în compartimentul Chirurgie generală, cât și la Chirurgie toracică și care a avut o evoluție favorabilă”, a precizat dr. Leșe Mihaela.

În Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opris” Baia Mare, în această perioadă nu au fost operați pacienți infectați cu coronavirus, însă au fost suspiciuni de infecție la 5 pacienți, pentru care echipele chirugicale și anestezice și-au luat toate măsurile de precauție. În aceste cazuri, echipamentul personalului și circuitele pacienților sunt identice cu cele pentru cazurile confirmate. Blocul operator, ca și restul secțiilor spitalului județean, a fost dotat cu echipamente de protecție în număr suficient pentru personal și pacienți și s-au stabilit circuite separate pentru cazurile cu suspiciune de infecție cu Covid 19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel