Acest truc simplu te scapă rapid de...
Pentru o bună funcționare a organismului, omul are nevoie pe lângă vitamine, minerale și proteine de calitate și de grăsimi sănătoase, iar între acestea se află acizii grași Omega 3, Omega 6 și Omega 9.
Trebuie reținut faptul că, deși toate aceste trei categorii de grăsimi sunt benefice pentru sănătate, este important să existe un echilibru între ele, altfel pot contribui la mai multe boli cronice.
Raportul dintre Omega 6 și Omega 3 trebuie să fie cuprins între 1 la 1 și 4 la 1, deoarece acesta reduce cu 70% rata mortalității.
Acizii grași Omega 3 sunt de mai multe tipuri, în funcție de forma și dimensiunea lor chimică, și anume:
- acidul eicosapentaenoic (EPA), principala sa funcție este de a produce eicosanoizi, un compus chimic cu efect antiinflamator. EPA poate reduce simtomele depresiei
- acidul docosahexaenoic (DHA), contribuie la dezvoltarea și funcționarea creierului
- acidul alfa-linolenic (ALA) poate fi transformat în EPA și DHA, deși procesul nu este foarte eficient. ALA pare să fie benefic pentru inimă, sistemul imunitar și sistemul nervos, potrivit Healthline.
Potrivit nutriționistului Mihaela Bilic, acizii grași Omega 3 sunt bine veniți la orice vârstă, iar beneficiile pe care le are consumul acestor acizi grași merită atenția fiecăruia dintre noi.
”Orice părinte își dorește tot ce e mai bun pentru copilul lui… să fie sănătos, să crească frumos și, nu în ultimul rând, să învețe bine.
V-ați gândit vreodată că există un element cu impact pozitiv asupra dezvoltării și funcționării optime a organismului, din faza de embrion până la adolescență?
Este vorba de Omega 3! Aceste grăsimi esențiale sunt vitale și indispensabile, indiferent că avem 7 sau 77 de ani”, a scis Mihaela Bilic pe contul său de Facebook.
De altfel, medicul a ținut să sublinieze și care sunt beneficiile dovedite pe care le care le au acestea asupra sănătății.
”Iată câteva din beneficiile pe care omega 3 din peștele gras, bogat în EPA și DHA, le are pentru copilul vostru - demonstrate cu studii, nu pe vorbe.
Asigură dezvoltarea optimă a creierului și a funcției cerebrale, crește IQ-ul, memoria, capacitatea de concentrare și învățare, îmbunătățește atenția și performanța școlară.
Un studiu din 2016 făcut la Universitatea din Gothenburg, Suedia a arătat progrese majore de învățare la copiii care primeau suplimente cu omega 3 - crește viteza de citit iar cuvintele necunoscute sunt descifrate mai repede și mai ușor.
Chiar și la copiii cu dislexie, aportul de omega 3 ameliorează simptomele (dificultăți la scris și citit), cauzate probabil de o carență de EPA.
Îmbunătățește comportamentul copiilor cu tulburări neurologice precum deficitul de atenție (ADHD), cu efecte benefice asupra hiperactivității și impulsivității.
Capacitate de memorie redusă, lipsă de concentrare, agitație… dacă copilul vostru are dificultăți de învățare, consumul de omega 3 poate rezolva problema.
Aceste grăsimi esențiale stimulează funcțiile cognitive și întăresc conexiunile dintre neuroni, pentru că acționează direct pe dezvoltarea celulelor din creier.
Studiile clinice au arătat un deficit de DHA la copiii care suferă de ADHD.
Ameliorează dispoziția și îmbunătățește calitatea somnului.
Dacă copilul vostru pare trist și anxios, are probleme să adoarmă și se trezește în timpul nopții, poate fi vorba de o carență de DHA.
Cercetătorii de la Universitatea din Oxford au urmărit timp de 4 ani copiii cu tulburări de somn.
Rezultatele studiului au arătat scăderea anxietății și o creștere a timpului de somn în medie cu o oră la copiii care primeau omega 3. Indiferent că provin din alimente sau din suplimente, acizii grași esențiali vă ajută copilul să fie mai liniștit și să se odihnească mai bine”, a mai scris nutriționistul.
De asemenea, în ceea ce privește creșterea și dezvoltarea sănătoasă a copiilor, nutriționistul vorbește ”numai de bine”. Concret, acizii grați Omega 3 are roluri foarte importante și bine definite.
”Participă la maturarea optimă a retinei și cortexului vizual, cu rol în creșterea acuității vizuale- aportul de Omega 3 de origine marină ajută copilul să vadă mai bine și mai precis, DHA favorizează transformarea mesajului luminos în imagine și este indispensabil funcției retiniene.
Are rol crucial în dezvoltarea sistemului osos și a dinților susține creșterea oaselor.
Asigură buna funcționare a sistemului cardiovascular, reglează nivelul de colesterol și trigliceride.
Ajută la pierderea în greutate- reduce țesutul adipos și crește masa musculară, crește sațietatea după masă și scade riscul de obezitate.
Previne apariția diabetului de tip 1, o boală cronică autoimună cu debut în copilărie- un studiu prospectiv făcut în Norvegia a arătat că administrarea de ulei de ficat de cod în primul an de viață a fost asociată cu un risc semnificativ mai scăzut al diabetului zaharat insulino-dependent la copil”, a mai scris Mihaela Bilic.
Este știut faptul că atât în perioada premergătoare unei sarcini, cât în timpul acesteia, viitoarea mamă trebuie să acorde atenție deosebită alimentației și a stării sale generale de sănătate.
Iar printre elementele care nu trebuie să îi lipsească din dietă, inclusiv în perioada de alăptare, se află și acizii grași Omega 3.
”Și dacă tot ne dorim copii sănătoși și bine crescuți, aflați că beneficiile grăsimilor omega 3 apar încă din viața intrauterină.
Un studiu randomizat dublu orb făcut pe 600 de gravide a arătat că aportul de omega 3 de origine marină în timpul sarcinii și alăptării crește IQ-ul copilului cu 4,1 puncte la vârsta de 4 ani.
Grăsimile esențiale omega 3 sunt prezente în peștele gras (somon, sardine, ton), în uleiurile vegetale (rapiță, in, nuci) sau în suplimentele alimentare.
Este recomandat să le consumăm de la cea mai fragedă vârstă, ele trec din circulația maternă la făt și ulterior, prin intermediul laptelui, la nou născut.
Femeia gravidă și cea care alăptează are nevoie de un aport optim de omega 3.
Ulterior, aveți grijă ca alimentația copilului vostru să fie echilibrată și bogată în omega 3: 2 porții de pește gras pe săptămână sau suplimente cu ulei de pește speciale pentru copii.
Este o soluție 100% naturală și cu efecte benefice garantate”, a mai spus nutriționistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Acest tratament învinge cancerul și...
Trei factori de risc majori duc la...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Zgomotul alimentar, o preocupare...
Acestea sunt cele mai importante...