Fructul care spală rinichii și vezica urinară și distruge cancerul. Dr. Mihai Dumitrache: Are efect diuretic. E mai bun decât cafeaua

Pepene - Foto: Freepik
EXCLUSIV
Acesta este fructul care curăță rinichii și vezica urinară, are efecte anticancerigene și susține digestia.

Litiaza se referă la prezența pietrelor în orice parte a tractului urinar. Aceste pietre, mase solide de dimensiuni variabile, se formează prin cristalizarea substanțelor excretate în urină.

În funcție de locul formării, ele sunt cunoscute sub denumirea de pietre la rinichi, ureter sau vezică urinară.

Litiaza este una dintre cele mai frecvente afecțiuni ale tractului urinar, fiind depășită doar de infecțiile urinare și bolile de prostată.

Studiile arată că bărbații sunt mai predispuși să sufere de litiază decât femeile.

Pentru prevenirea pietrelor la rinichi, mulți recomandă consumul a 2 litri de lichide zilnic, în timp ce alții sugerează reducerea consumului de proteine pentru a evita formarea pietrelor.

Dr. Mihai Dumitrache, medic urolog la Spitalul Clinic SANADOR, ne-a vorbit despre un fruct cu efect diuretic care poate ajuta la prevenirea și eliminarerea pietrelor la rinichi și alte metode de prevenție a litiazei.

"Există multe tipuri de calculi urinari, formați din diverse tipuri de săruri și constituenți. Unii calculi se formează din cauza unui aport ridicat de proteine, așa că pentru acest tip de calculi este recomandat să se reducă cantitatea de proteine consumate.

Cel mai important aspect pentru prevenirea litiazei renale este asigurarea unui aport suficient de lichide. Conform unor studii, este recomandat să se conume 30 ml de lichide pe kilogram de corp, ceea ce înseamnă că o persoană de 100 kg ar trebui să consume aproximativ 3 litri de lihide zilnic.

Aceste lichide includ apă, sucuri naturale, supe și ciorbe, fiind deosebit de important în perioadele calde sau de efort fizic intens", a declarat dr. Mihai Dumitrache pentru DC Medical.

Un fruct benefic pentru rinichi și vezica urinară

Un fruct popular, cu multiple beneficii, este pepenele roșu.

Acesta nu doar că hidratează, ci are efect diuretic. 

Pepenele roșu este bogat în licopen, un antioxidant care ajută la distrugerea radicalilor liberi, prevenind leziunile renale, fiind astfel benefic pentru sănătatea rinichilor.

Unii oameni aleg să consume pepene roșu în cantități mari pe timpul verii, obținând astfe un aport ridicat de lichide, dar este important să menținem o hidratare corespunzătoare pe tot parcursul anului, nu doar în sezonul cald.

"Este adevărat că pepenele roșu are efect diuretic și stimulează urinarea, similar cu efectul cafelei. Deși cafeaua conține oxalați, care pot contribui la formarea unor tipuri de calculi, efectul său diuretic poate ajuta la prevenirea acumulării constituenților calculilor", a explicat Dr. Mihai Dumitrache.

Ce beneficii are pepenele roșu:

1.  Hidratează

Menținerea hidratării este esențială pentru funcționarea corectă a organismului.

Pepenele roșu, care conține 92% apă, este o sursă excelentă de hidratare, având și o densitate calorică scăzută, ceea ce poate ajuta la menținerea greutății.

2. Efect anticancerigen

Compușii vegetali din pepenele roșu, precum licopenul și cucurbitacina E, pot avea efecte anticancerigene. Licopenul poate reduce riscul de cancer de prostată și colorectal prin scăderea nivelului de IGF (factor de creștere asemănător insulinei), care promovează diviziunea celulară.

Cucurbitacina E poate inhiba creșterea tumorilor prin stimularea autofgiei celulelor canceroase.

3. Digestie sănătoasă

Pepenele roșu conține apă și fibre, ambele esențiale pentru o digestie sănătoasă. Fibrele mențin regularitatea intestinelor, iar apaajută la transportarea eficientă a deșeurilor prin tractul digestiv.

Un studiu a arătat că un aport scăzut de lichide și fibre poate crește riscul de constipație, evidențiind importanța consumului adecvat de lichide și fibre pentru sănătatea digestivă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel