La vârsta a doua, prevenția...
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat luni că a început evaluarea pentru emiterea unei autorizaţii de comercializare pentru un cocktail de anticorpi dezvoltat de companiile Regeneron şi Roche cu scopul de a trata şi a preveni maladia COVID-19 la persoane cu vârste de peste 12 ani.
Agenţia cu rol de reglementare a medicamentelor pe piaţa europeană a precizat că va analiza riscurile şi beneficiile acestui medicament, denumit Ronapreve, şi că ar putea să emită un punct de vedere asupra acestuia în următoarele două luni. EMA a început deja procedura de evaluare a noului tratament.
Medicamentul a primit autorizaţia de utilizare în regim de urgenţă pentru tratarea maladiei COVID-19 în peste 20 de ţări, inclusiv în Marea Britanie şi în Statele Unite. Ronapreve face parte dintr-o clasă de medicamente denumite anticorpi monoclonali, care imită anticorpii naturali sintetizaţi de organismul uman pentru a lupta împotriva infecţiilor.
Reprezentanţii EMA au spus că analizează datele clinice privind eficienţa medicamentului în prevenirea spitalizărilor pentru pacienţii din ambulatoriu, precum şi alte studii care analizează eficienţa în prevenirea COVID-19 la adulţii şi la copiii ce prezintă riscul de a fi infectaţi de un membru din familia lor care a fost deja infectat cu noul coronavirus, potrivit Agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
La vârsta a doua, prevenția...
O boală tăcută și devastatoare,...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Diabetul nu doare, dar dacă simți...
Printr-un gest care durează doar...
Vitamina D, supranumită ”vitamina...