Durerea în piept: de unde vine. Motivele din spatele acestui simptom

Durerea în piept poate fi un simptom pentru atacul de panică, hernie, astm bronșic, pleurezie, arsuri sau atac de cord.

Durerea, piept. Una dintre cele mai banale dureri pe care o resimțim, durerea în piept, poate fi un semn al unei afecțiuni ca hernie, astm bronșic sau atac de cord, susțin experții de la webmd.

Iată câteva dintre motivele pentru care experimentați durere în piept, potrivit sursei citate:

1. Atac de panică - se poate simți ca un atac de cord. În afară de durerea în piept, puteți să aveți dificultăți de respirație, să simțiți cât de tare bate inima sau să aveți mâinile sau picioarele amorțite. Un eveniment stresant poate declanșa atacul de panică sau poate apărea din senin.

2. Hernie - în spatele plămânilor, există o mică zonă unde se întâlnesc stomacul și esofagul. Tusea, ridicarea de greutăți sau tensiunea din timpul mișcărilor intestinale pot exercita o presiune asupra acestei zone. Durerea toracică este un simptom. Majoritatea herniilor nu au nevoie de tratament, dar la unii oameni e cazul de intervenție chirurgicale.

3. Calculi biliari - pot fi la fel de mici ca un bob de nisip sau mari ca o minge de golf. Dacă unul blochează calea dintre vezica biliară și conductele biliare (care transportă deșeuri din corpul dumneavoastră), puteți avea o durere bruscă în stomac, pe care o simțiți și în piept, spate sau în umărul drept. Acest lucru se întâmplă cel mai probabil noaptea după o masă grea.

4. Arsuri - dacă acizii din stomac urcă în esofag, puteți simți durerea nu numai în piept, ci și în maxilar și gât. Alcoolul, fumatul, aspirina, alte medicamente neinflamatorii și citricele pot fi toate declanșatoare. Ca și luarea mesei la o oră apropiată celei de somn. Apelați la medic mai ales dacă aveți alte simptome ca greața sau transpirația.

5. Durerea musculară – dacă sunteți mai activi sau faceți exerciții fizice mai intense decât de obicei, puteți să vă încordați mușchii din peretele toracic. S-ar putea să observați că durerea este mai gravă atunci când sunteți în picioare sau într-o anumită poziție. Reduceți antrenamentul și nu ridicați lucrurile grele până când durerea se calmează și dispare.

6. Sifilis - această boală cu transmitere sexuală destul de rară (STD) poate provoca probleme cu plămânii. Simptomele includ o erupție cutanată, oboseală, dureri de cap și dureri musculare. La unii oameni, aceasta determină apariția unor fluide suplimentare în jurul plămânilor care duc la dureri în piept ascuțite și tuse cu mucus. Antibioticele ajută.

7. Astm bronșic – durerea în piept este un simptom al acestei afecțiuni alături de tuse, respirație șuierătoare și senzația că uneori nu puteți respira. Poate fi declanșată de multe lucruri diferite: de la praf și părul animalelor de companie la anumite lucruri din mâncare sau din activitatea fizică. Medicamentele vă pot ajuta să vă mențineți căile respiratorii deschise.

8. Embolismul pulmonar - când un cheag de sânge se formează undeva în corpul vostru și ajunge în plămâni. Iar asta împiedică plămânii să nu primească suficient sânge. Aveți dureri în piept când respirați adânc, tușiti, mâncați. S-ar putea să observați că durerea se agravează atunci când sunteți activă și nu dispare când vă opriți. Dacă se întâmplă asta, apelați imediat la medic.

9. Splină blocată - acest organ se află în spatele cutiei toracice, în partea stângă, și ajută la protejarea organismului de infecție. Fluxul sanguin al splinei poate fi blocat din cauza cheagului de sânge, a unei infecției sau a unei boli. Dacă se întâmplă acest lucru, țesutul poate începe să moară. Afecțiunea se numește infarct splenic. Unii oameni nu au simptome, dar alții au dureri în piept, adesea pe partea stângă. Starea se îmbunătățește cu medicația, dar poate deveni gravă dacă nu este tratată.

10. Angina - dacă corpul nu trimite sânge suficient în inima ta, veți simți o presiune în piept. Aceasta se numește angina. Unii oameni experimentează și dureri în umeri, brațe, gât, maxilar și spate. Aceasta poate fi declanșată de stres, o masă copioasă sau sport. Sau ar putea fi un semn al unei alte probleme cardiace.

11. Pleurezia - dacă respirați profund, tușiți sau strănutați si simțiti dureri în piept, mucoasa plămânilor voștri poate fi inflamată. Se numește pleurezie, aceasta poate fi cauzată de un virus, de o infecție bacteriană sau de anumite medicamente pe care le luați. Dacă aveți și febră sau durerea persistă mai mult de câteva zile, mergeți la medic.

12. Infarct - durerea toracică este cel mai frecvent simptom al atacului de cord. Dacă simțiți o presiune de strivire care durează mai mult de câteva minute, greață, dificultăți de respirație severă sau o durere în brațul stâng, sunați la 112. Femeile care au un atac de cord pot avea simptome mai subtile. Împreună cu dureri în piept, vă puteți simți obosit, aveți dureri de spate sau maxilar sau vă puteți simți amețit. Acestea sunt toate semne că aveți nevoie imediat de o ambulanță.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel