Într-o postare pe pagina sa de Facebook, dr Gabriel Diaconu, cunoscut psihiatru, atrage atenția că am ajuns să trăim într-un haos, pentru că autoritățile au ales să aplice „politica bățului” în dialogul cu populația.

Iată ce scrie dr Gabriel Diaconu în postarea sa: 

„Am, încă de la începutul pandemiei, o seamă de îndoieli privind ”relieful” de comunicare a informațiilor legate de COVID-19. 

Nu mi-a plăcut niciodată folosirea fricii, fie ea permanentă ori repetată, pentru controlul comportamentului unei populații. Cred că oamenii, ca și măgarii, au o limită de rezistență la băț. Previzibil, după o perioadă vei avea parte de una din trei variante: unii se vor răzvrăti, alții vor fugi, și chiar dacă unii vor rămâne în loc, apatia lor, indiferența lor e la fel de dezolantă. 

Cu toate acestea, frica există și trebuie cumva însăilată în narativă. Pentru că acolo unde ai o amenințare, ar fi bine să-ți fie frică de ea. Lipsa înțelegerii, sau suprimarea gândurilor despre un pericol anume, conduc spre consecințe nebănuite inițial, dar repede evidente. 

Este ceea ce s-a întâmplat în Iran. Este ceea ce se întâmplă în Brazilia. Sunt evoluții naturale ale unui fenomen pe care avem, cu durere, marele privilegiu să le observăm. Cine-ar fi zis că și România va urma pe o tangentă asemănătoare, cel puțin cât privește discursul public...

Dar autoritatea, încă de la început, a mizat pe cartea injectării de frică în popor. De bună seamă sfătuită, dar și pentru că autoritatea însăși s-a temut de i-au tremurat chiloții, frica noastră a dat repede rod, și câteva luni am fost cuminți, domoli și conduși ca oile printr-o ceață a înțelegerii. 

„Haosul. Asta vedem azi”

Această ceață a înțelegerii, dacă statul însuși ar fi avut claritate, s-ar fi risipit către o convingere comună de grup cu privire la boală și bolnav. Dar n-a fost chip. 
Oamenii au confundat știința cu politica, și politica sanitară cu religia. Cuvântul pe care nu-l vrei vreodată pus lângă „frică” e „confuzia”. Când ai ambele elemente, copilul bastard e haosul. Asta vedem astăzi.

Democrația nu e cea mai bună formă de organizare socială dacă vrei să previi o molimă. 

Pentru că dacă, pe de o parte, ai Dreptul Sfânt la cuvânt, și prin el să-ți spui părerea, pare c-ai avea și Dreptul sfânt la Adevăr. Doar că despre molime majoritatea nu sunt echipați să priceapă măcar, darămite să înțeleagă adevărul. Așa că se iau mai după unul, mai după altul care pare că „știe ce zice”. Aici Statul ori e brici la „știe ce zice”, ori pleacă acasă. Pentru că la prima greșeală, la primul clipit, la prima mare gafă, acei oameni înspăimântați într-o primă fază vor întoarce spatele. Și rămâi ca prostul, în urma lor, și te rogi de ei să-ți mai dea o șansă. 

O altă problemă, de data asta de guvernanță, este că în orice criză numărul tâlharilor crește proporțional la eroi. Unii salvează vieți, alții câștigă bani. Din durere, suferință și disperare se fac rapid averi. Dacă acest lucru – în dictaturi și teocrații – rămâne cumva obscur, în democrație destul de repede iese la suprafață. Omul speriat, confuz, deziluzionat care află că l-ai făcut măcar un cent la buzunar se va înfuria. Și atunci chiar nu mai ai ce să-i faci. 

Masa proporțională a proștilor, neinstruiților, neajutoraților în orice populație este relativ constantă, indiferent de stratul social în care-i găsești. Găsești idioți și între sărmani, dar găsești dobitoci și între academicieni, doctori, ingineri etc. Șansa salvării oricărei comunități depinde, de fapt, de câți oameni inteligenți, bine instruiți și pregătiți sunt, și care e funcția lor de cooperare/ colaborare. Ei nu aparțin vreunui partid, ei nu au culoare doctrinară sau ideologică. Vrei să speri că sunt conduși de patriotism, și de spiritul comunității. Altfel sunt doar niște „băieți deștepți” (și de-ăștia avem destul de mulți în România, vezi comentariul despre tâlhari). 

„Să biciui omul spre binele lui e un concept care e profund anti-umanist”

Nu-i vezi pe aceștia, fără să generalizez, c-ar popula culoarele puterii în ultimele luni. Năravul puterii „democratice” românești este, prin filiație post-comunistă, să se teamă de intelectual. Să se teamă de profesionistul rece. Să se teamă de adevăr, transparență și – în cele din urmă – să se teamă de mulțime. Astfel că în poziții cheie ajung, sunt puși, și respectiv se resemnează acolo, diverși Ivani, cu veșnică Turbincă.

Trebuie să îi dai un orizont poporului dacă tot insiști să desparți apele. Trebuie să existe un Pământ promis. Musai să-i spui ce va fi bine când totul se termină cu bine, altfel e doar o vacă cu repetiție și „poartă mască, arată că îți pasă”. Pentru că ăla de nu o poartă știi deja că nu-i pasă, iar dacă vrei să-i pese, ar trebui să-l asculți, nu să-l obligi, să-l pedepsești, să-l marginalizezi, să-l tratezi ca pe un dușman. 

Pe aceleași criterii ar trebui să luăm la osândă toți bolnavii de cancer care refuză chimioterapia. Sau toți pacienții care nu-și iau la timp pastilele de inimă. Ar trebui să includem pedepse și amenzi pentru cei care, în pofida avertismentului, continuă să consume copios în mâncare sare, zahăr și grăsimi. Nu poți schimba registrul după bunul plac, doar pentru că mergi pe-un drum, și cică faci un bine. 

Să biciui omul spre binele lui e un concept care e profund anti-umanist. Să-l depersonalizezi, să-l transformi într-un inferior de ocazie, să duci discuția într-o zonă de „noi versus ei” devine repede o cale diabolică, și bolnăvicioasă prin definiție, prin care ai putea rezolva pandemia, sau răsunetul ei. Oamenii au dreptul la sănătate, dar au dreptul și la asumarea ei. Ori dincolo de corolarul că dreptul meu se oprește de unde începe pericol pentru altul nu ai și alte arme ale bunului simț prin care să justifici instilarea de teamă, și pofta de osândă. 

„Războiul e cu virusul. Nu cu propriul tău popor”

E o capcană. E un impas. Dar nu un fund de sac. Și nu fără de soluții. 

Fără doar și poate că în ceasul negru al neamului o parte din cei care astăzi bravează, care de pe litoral, care pe la terase, care pe internet, se vor re-înfricoșa, și într-o nouă perioadă ai să-i vezi cum se ascund, terorizați, în tăcere sau izolare. Doar că acesta nu e un triumf al binelui, e doar o anticameră a colapsului. În căutarea purității, numărul de adepți inevitabil scade. Statul pierde adepți inclusiv dintre oamenii care pot face o diferență. Medici. Oameni din societatea civilă, din mediul de afaceri, din spațiul politic. Ori aici bunul simț îți dă ghiont și-ți vine să-i spui guvernantului: fă bine și cheamă-i înapoi. 

Războiul e cu virusul. Nu cu propriul tău popor. 

Să vezi harța cu cetățeanul sugerează deja o înfrângere a voinței de-a guverna. Să vezi cum vina e proiectată pe consecințe, nu pe cauze, vădește un mental al guvernantului prin care omul se gândește la cum să părăsească mai repede corabia. 

Am pierdut numărul greșelilor observate, și gratuite, ale celor care s-au ocupat, până acum, de continuarea efortului medical după ridicarea stării de urgență. 
O greșeală asumată e pe jumătate iertată. Dar o problemă cum e pandemia, pe jumătate tratată, înseamnă că nu-i tratată deloc. 

Soluțiile nu sunt multe, dar nici complicate. Sunt atâtea lucruri pe care le știm, astăzi, dar în ianuarie nu le știam. Ele n-au fost sistematizate, și continuă să persiste în penumbra conversației, aruncate de colo colo de „experți”. Au apărut studii, studii făcute de cercetători români și publicate în jurnale internaționale. Nici măcar UNUL nu este orânduit de autoritate, vreo instituție sanitară care are putere de decizie în zilele acestea. Cam aici suntem. Au apărut soluții de optimizare a gestionării crizei în diverse județe ale țării. Nici măcar UNA nu a fost studiată sistematic și apoi să fie aplicată la scală națională. 

„Împreună ieșim, separat vom cădea”

Deciziile centrale continuă să fie luate de oameni mai degrabă preocupați de doctrină decât de realitate, oameni înghețați într-un discurs mecanic și deja obositor. Dacă în știință funcționează motto-ul „publică sau pieri”, în combaterea oricărei crize există motto-ul „evoluează sau mori”.

România nu evoluează. Dar România trebuie să evolueze. Altfel și alte vieți vor fi pierdute, unele inevitabil, dar altele profund prevenibil. 

Apelul meu către toți oamenii pe care îi știu, și care au dus greul în tot acest timp pentru organizarea datelor, cartarea zonelor de focar, dar și al celor care au rezultate, este să formeze o masă a conversației, un forum de viziune. E evident că aceasta abia mai pâlpâie la nivel central. Că masa de viziune e universitară, că e Academia Română, că e împrejurul societăților profesionale sau Colegiului Medicilor...contează mai puțin. 

Dar adevărul e unul: împreună ieșim, separat vom cădea.

#medicinromania #COVID19”

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.