Doi oameni salvați prin transplant de ficat în mai puțin de 24 de ore, la Fundeni. Povestea emoționantă

EXCLUSIV
În ciuda dificultăților date de pandemia de COVID-19, programul de transplant continuă, a anunțat acad prof dr Irinel Popescu. Chiar astăzi, la Fundeni, s-a realizat un transplant de la donator în viață, iar un al doilea va avea loc în orele care urmează. 

Discutând cu dr Radu Zamfir, directorul executiv al Agenției Naționale de Transplant, despre problemele provocate Programului de transplant de pendemia de COVID-19, acad prof dr Irinel Popescu a dezvăluit că în mai puțin de 24 de ore, la Institutul Fundeni au loc două astfel de intervenții salvatoare. 

„În cursul dimineții, la Institutul Clinic Fundeni, echipa condusă de conf dr Vlad Brașoveanu a efectuat un transplant de la un donator în viață. Este vorba de o fiică de 24 de ani care a donat o jumătate de ficat, hemificatul drept, mamei sale în vârstă de 48 de ani cu ciroză criptogenetică. De asemenea, în cursul după-amiezii am fost anunțați de către coordonatorii naționali ai programului de transplant că există un donator la Târgu Mureș, este un bărbat de 56 de ani, grupă A pozitiv, 170 de centimetri înălțime, 70 de kilograme, la care familia a acceptat donarea și echipele de prelevare se pregătesc să meargă acolo și să efectueze operația de prelevare. Există acord pentru ficat și rinichi. Deci, iată că și în asemenea momente critice Programul de transplant poate să se desfășoare în continuare. Singur, sunt foarte mulți pacienți care așteaptă aceste operații. Se știe că așteptarea pe listă e una dintre cele mai dificile perioade din punct de vedere psihologic pentru pacienții care ulterior vor fi transplantați. Cu cât această așteptare e mai ungă, cu atât impactul psihologic este mai mare și timpul de așteptare depinde fundamenta de numărul de donatori. De aceea chiar și în timpul unei pandemii cum este aceasta, care lovește din câte se pare din ce în ce mai crunt România, totuși Agenția Națională de Transplant și programele de transplant încearcă să-și desfășoare activitatea cât mai aproape de normal”, a spus acad prof dr Irinel Popescu, realizatorul emisiunii Academia de Sănătate. 

Ce probleme întâmpină programul de Transplant Pulmonar în România, aflați din video: 

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel