La vârsta a doua, prevenția...
Natura ne oferă alternative pentru un desert sănătos, altfel decât cele ultraprocesate pe care le găsim în comerț, iar pentru asta nu avem de făcut decât să combinăm într-un mod armonios nuci și semințe, într-o prezentare pe care o vor îndrăgi și cei mici.
Nutriționistul Oana Valah a dezvăluit o rețetă foarte simplă de bomboane, cu un indice glicemic scăzut, însă pline de calorii, astfel că nu vă vor trebui prea multe pentru a vă reface necesarul de energie pe parcursul unei zile.
”Vom pregăti niște biluțe din nuci, curmale, caju, varianta sănătoasă a dulciurilor comerciale, cu diferența că aici avem un indice glicemic mai mic, dar totuși avem și suficiente calorii și atunci trebuie consumate limitat. Punem 10 curmale, un pumn mare de caju, un pumn strâns de nuci, două linguri de mix de semințe, 3-4 lingurițe zdravene de unt de arahide, 2-3 linguri de chia și pudră de roșcovă, o lingură, două, depinde cât de ciocolatos vrem să fie”, a declarat Oana Valah, nutriționist, la Antena 3.
Un indice glicemic scăzut ajută la menținerea inimii sănătoase, reduce riscul de diabet și ajută la reducerea poftelor puternice și a impulsurilor alimentare. De asemnea, carbohidrații cu un indice glicemic scăzut mențin senzația de sațietate mai mult timp.
Ingredientele menționate se pun într-un robot de bucătărie, se vor măcina puțin, iar textura la care trebuie să ajungă este una umedă și moale pentru ca biluțele să se poată modela cu ușurință.
În cazul în care sunteți alergic la untul de arahide, o altă variantă de ”legare” a bomboanelor este prin hidratarea curmalelor, care astfel vor prelua rolul de liant.
După modelarea biluțelor, aceastea se pot trece prin nucă de cocos rasă, dar se pot acoperi și cu semințe de cânepă sau nuci mărunțite.
În ceea ce privește aportul caloric al unei astfel de bomboane naturale, acesta poate să ajungă și la 100 de calorii. ”În funcție de mărime, două sau trei pe zi sunt suficiente.
Este o variantă de a ascunde nucile, migdalele pe care copiii nu le mănâncă cu plăcere sau frecvent. La fel, poate chia sau untul de arahide”, a mai spus nutriționistul, iar în cazul în care faceți o șarjă mai mare de astfel de desert sănătos, acesta poate fi păstrat la frigider până la o săptămână.
O dietă hipocalorică este o dietă care vă limitează aportul la 1.200-1.600 de calorii pe zi pentru bărbați și la 1.000-1.200 de calorii pe zi pentru femei.
Unii oameni urmează o dietă foarte săracă în calorii pentru o pierdere rapidă în greutate, consumând adesea doar 800 de calorii pe zi. Acest tip de dietă include, de obicei, alimente speciale, cum ar fi shake-uri, batoane sau supe, pentru a înlocui mesele și pentru un plus de vitamine.
Dietele foarte sărace în calorii pot ajuta o persoană să obțină o pierdere în greutate de până la 3 până la 5 kilograme pe săptămână.
Pentru pierderea în greutate, majoritatea oamenilor ar trebui să ia în considerare o dietă hipocalorică mai degrabă decât o dietă foarte hipocalorică. Dietele mai puțin extreme sunt mai ușor de urmat, întrerup mai puțin activitățile zilnice normale și sunt mai puțin riscante dacă aveți peste 50 de ani sau dacă aveți alte probleme de sănătate. În plus, au fost raportate cazuri de calculi biliari la persoanele care urmează diete foarte sărace în calorii.
Rețineți că cele mai multe diete funcționează doar dacă faceți în același timp alegeri sănătoase în ceea ce privește stilul de viață, inclusiv creșterea exercițiilor fizice zilnice și reducerea timpului de sedentarism pe parcursul zilei.
Indicele glicemic reprezintă o scală care clasifică numărul de carbohidrați din alimente, de la zero la 100, indicând cât de repede un aliment determină creșterea glicemiei unei persoane.
Acesta este eficient atât pentru persoanele cu diabet, la care alimentele cu indice glicemic ridicat poate provoca creșteri dăunătoare ale glicemiei, cât și pentru cei care doresc să urmeze diete pentru menținerea în greutate sănătoasă.
O dietă echilibrată, nutritivă și sănătoasă include o gamă variată de alimente, astfel că o persoană nu este limitată la a consuma doar alimente cu indice glicemic scăzut, însă poate să fie de folos pentru a face alegeri sănătoase. De asemenea, trebuie menționat și faptul că o astfel de dietă poate avea unele beneficii, dat și unele probleme, printre acestea numărându-se combinațiile de alimente care pot avea impact diferit asupra glicemiei, potrivit Mayo Clinic.
Problemele pe care le include dieta pe baza indicelui glicemic pentru diabetici
- Nu arată modul în care un singur produs alimentar față de o combinație de alimente poate avea un impact diferit asupra glicemiei;
- Nu ia în considerare toate variabilele care afectează glicemia, cum ar fi modul în care sunt preparate alimentele sau cantitatea consumată;
- Nu include alimente care au un conținut scăzut sau deloc de carbohidrați și include doar alimente care conțin carbohidrați;
- Nu clasifică alimentele în funcție de conținutul de nutrienți - alimentele cu un indice glicemic scăzut pot fi bogate în calorii, zahăr sau grăsimi saturate;
- Poate fi dificil de urmărit indicele glicemic. În primul rând, nu există un standard pentru ceea ce se consideră alimente cu indice glicemic scăzut, moderat și ridicat. În general, alimentele ambalate nu indică pe etichetă clasamentul IG și poate fi greu de estimat care ar putea fi acesta;
- Principiile de bază ale unei alimentații sănătoase, controlul porțiilor și numărarea carbohidraților sunt toate modalități de a vă ajuta să vă gestionați și să vă controlați mai bine glicemia.
Vezi și: 11 superalimente hipocalorice. Ajută la scăderea în greutate, dar și la diversificarea meniului
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
La vârsta a doua, prevenția...
O boală tăcută și devastatoare,...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Diabetul nu doare, dar dacă simți...
Printr-un gest care durează doar...
Vitamina D, supranumită ”vitamina...