De ce îți sare oja de pe unghii. Greșeala pe care o faci mereu. Ce să faci ca oja să reziste

De ce iti sare oja de pe unghii - Foto: Freepik @EyeEm
De ce îți sare oja de pe unghii? Ce să faci pentru a oja să reziste mai mult timp.

Manichiura perfectă este o carte de vizită, de aceea multe femei au lăsat oja normală pe oja semipermanentă sau construcțiile cu gel. Totuși, femeile care apelează încă la oja normală se confruntă cu problema ojei care sare sau se îndepărtează prea repede de pe unghii.

Vezi și: Câte grade trebuie să ai în cameră noaptea. De asta ai insomnii și te trezești obosit. Vlad Ciurea: Scade concentrația de oxigen

Vezi și: Trucul simplu care te scoate din stres, anxietate și atac de panică: respiră... din burtă. Fă asta de 3 ori!

Aceasta poate fi cauzată de o combinație de factori și obiceiuri care afectează aderența lacului de unghii.

Cauzele pentru care oja sare de pe unghii sunt multiple, dar cele mai des întâlnite sunt:

1. Suprafața unghiei nu este pregătită corect

Da, da, citești bine. Unghiile pot avea urme de ulei natural, de praf sau reziduuri de cremă, ceea ce împiedică aderarea ojei. O bază alunecoasă face ca lacul să se desprindă mai repede.

2. Utilizarea produselor de calitate scăzută

Ojele sau top coat-urile de slabă calitate pot duce la crăparea sau îndepărtarea rapidă a stratului de lac.

3. Straturi prea groase de ojă

Aplicarea unor straturi groase de lac poate face ca oja să nu se usuce complet și să se desprindă ușor.

4. Contactul frecvent cu apa și produsele chimice

Spălarea excesivă a mâinilor, utilizarea detergenților sau expunerea la umiditate excesivă pot face ca oja să se desprindă mai rapid.

5. Unghiile fragile sau exfoliate

Suprafețele neuniforme sau exfolierea unghiilor reduc aderența ojei favorizând desprinderea acesteia.

Ce să faci pentru ca oja să reziste mai mult timp. Sfaturi pentru o manichiură mai rezistentă

Sigur că există trucuri simple pentru ca oja să-ți reziste mai mult pe unghii.

În primul rând, pregătește corect unghiile. Începe prin a curăța suprafața unghiilor de uleiuri sau praf. Folosește o pilă pentru a da forma dorită unghiilor și îndepărtează cuticulele cu un bețișor din lemn.

Al doilea pas este să degresezi unghiile aplicând un dizolvant de lac fără acetonă pentru a îndepărta orice reziduu și pentru a lăsa unghia perfect curată.

Apoi, folosește o bază de calitate. O bază bună ajută la aderarea ojei și protejează unghia de pete. Poți folosi o bază pentru unghii exfoliate sau casante.

Cel mai important este să aplici oja în straturi subțiri, în vreo 2 - 3 straturi subțiri. Straturile subțiri se usucă mai bine și rezistă mai mult timp.

Nu uita să sigilezi maginea și vârful unghiilor după fiecare strat de ojă și la final cu top coad. Acest pas previne exfolierea.

Evită contactul excesiv cu apa, poartă mănuși de protecție atunci când faci curățenie sau speli vasele. Apa caldă și detergenții pot slăbi aderența ojei.

Apoi, hidratează cuticulele și unghiile, folosind ulei de cuticule sau o cremă hidratantă pentru a menține unghiile sănătoase. Unghile uscate sau fragile sunt mai predispuse la exfoliere.

Nu folosi unghiile pentru a deschide ambalaje sau pentru alte activități care le pot deteriora.

Dacă ai probleme cu oja și după aceste sfaturi și informații, poate că cel mai bine ar fi să apelezi la manichiura semi-permanentă sau manichiura cu gel sau acril. Aceste două variante de manichiură sunt ideale pentru femeile care își doresc unghii mai rezistente și o manichiură de lungă durată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel