Cum slăbim sănătos. Cori Grămescu: fără să reducem drastic mâncarea

Respectarea unui plan alimentar, hidratarea și mișcarea sunt câteva sugestii pentru un slăbit sănătos.

”Consumul regulat de alimente naturale, bogate în vitamine și cât mai puțin procesate, este esențial pentru un plan alimentar eficient pentru a vă menține rezultatele în timp”, spune Cori Grămescu. Aceasta recomandă și ajustarea porțiilor: ”30-50g porția de pâine, 30-50g înainte de fierbere porția de paste, orez, mălai, 100-150g porția de cartof, 200-350g porția de fructe, minimum 200g porția de legume”.

La acestea se adaugă hidratarea și sportul.

”Consumând calorii în activitățile fizice și cele sportive zi de zi reușim să atingem ținta de deficit caloric de 500-1000 de kcal pe zi fără să reducem drastic mâncarea. Antrenamentele sunt importante pentru că ne ajută să construim masa musculară și asta înseamnă că avem și mai multă eficiență a metabolismului, ne ajută să controlăm stresul, pentru că în momentul în care ne concentrăm să avem atenția în corp, să facem sport cu mindfulness, cu atenția adusă asupra întregului nostru corp, nivelul nostru de stres scade, pentru că reușim să ne concentrăm asupra unor lucruri ce stau sub controlul nostru.

Pe lângă componenta de reducere a stresului, sportul are capacitatea de a corecta compoziția corporală, de a crește eficiența compoziției corporale în așa fel încât raportul dintre masa corporală și masa grasă să fie într-adevăr optim d.p.d.v metabolic. Avem nevoie de o masă musculară de bună calitate, de un sistem osos puternic și de o masa grasă care să nu depășească 24% din întregul nostru corp, tocmai pentru a ne feri de riscurile de îmbolnăvire.

Și nu îl ultimul rând, aveți răbdare și priviți lucrurile obiectiv, pentru că este imposibil și nesănătos să faceți schimbări de durată peste noapte și să recuperați anii de dezechilibre alimentare și sedentarism în câteva săptămâni”, spune Cori Grămescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel