Cum îți îngrijești sistemul osos în sezonul rece. Dr Vlad Predescu, despre vitamine și minerale esențiale

Dr Vlad Predescu
EXCLUSIV
Îngrijirea sistemului osteo-articular în sezonul rece este esențială, mai ales că urmează o perioadă în care consumul de alimente proaspete scade, iar mișcarea, un aliat al articulațiilor sănătoase, nu mai are loc cu regularitate, din cauza condițiilor climaterice precare, arată medicul primar ortoped Vlad Predescu, EXCLUSIV pentru DC Medical. 

Doctorul Vlad Predescu, medic primar ortoped și chirurg, specializat în protezare articulară și traumatologie, explică, EXCLUSIV la DC Medical, rolul vitaminelor și al altor elemente esențiale care susțin sistemul osos și funcția locomotorie.

„În primul rând, trebuie să fim conștienți că unele boli ale sistemului osteo-articular, cum ar fi osteoartrita sau osteoporoza, sunt influențate foarte mult de regimul alimentar și de exercițiile fizice regulate. Din acest motiv, este foarte important ca, în perioada sezonului rece, să asigurăm organismului un supliment de substanțe esențiale, necesare pentru buna funcționare a corpului nostru. Astfel, aportul de colagen, calciu, magneziu, vitamina C, vitamina D, acid hialuronic și antioxidanți devine esențial în această perioadă, dacă dorim să fim protejați de situațiile neplăcute, cum ar fi accidentările sau fragilitatea oaselor și articulațiilor”, spune dr Vlad Predescu. 

Dar să le luăm pe rând și să analizăm rolul acestor substanțe, precum și al altora care ajută la procesele de reconstrucție din organism.

Colagenul, din ce îl obținem

„La început discutăm de colagen, substanța care intră în compoziția cartilajului articular. Moleculele de colagen polimerizează între ele și formează o rețea tridimensională care asigură pe de-o parte rezistența cartilajului articular și legatură acestuia cu țesutul osos și, pe de altă parte, oferă suport pentru celulele cartilaginoase și moleculele de glucozamina și condroitin sulfat. Una dintre teoriile acceptate de specialiști, legate de apariția artrozei, are legatură cu pierderea rezistenței fibrei de colagen și ruperea acesteia care, ulterior, duce, în timp, la dezorganizarea rețelei și uzura prematură a cartilajului hialin. Din fericire, există numeroase soluții prin care se poate crește aportul de colagen, dar trebuie avut în vedere faptul că doar o cantitate mică se poate absorbi din tubul digestiv și, de asemenea, un procent extrem de mic ajunge la nivelul țesutului cartilaginos. Astfel, există suplimentele nutritive care conțin colagen sau putem apela la metode tradiționale care au la bază preparate alimentare cu un conținut consistent de colagen, cum ar fi piftiile sau ciorbele ce au în compoziție produse de origine animală, în special oase”, arată chirurgul ortoped. 

Acidul hialuronic, din ce îl obținem

Alături de colagen, acidul hialuronic lubrifiază, practic, cartilajele și articulațiile, prevenind degradarea acestora, spune dr Vlad Predescu.

Potrivit lui, există un regim de cauzalitate clară între osteoartrită și deficitul de acid hialuronic din organism, mai ales că că intervine în transportarea nutrienților către articulații și susține lubrifierea lor. „Din păcate, pe măsură ce îmbătrânim, corpul nostru nu mai poate sintetiza o cantitate suficientă, fapt care duce la slăbirea articulațiilor și la inflamarea cartilajelor. Așa că aportul suplimentar este indicat în anumite situații sau, la fel ca în cazul colagenului, poate fi sintetizat din anumite alimente, cum ar fi ciorba de oase, în special cea care conține măduvă, anumite fructe care sunt bogate în naringerină, un flavonid cu proprități antiinflamatoare care susține producția de acid hilanuronic din organism, mâncăruri pe bază de soia și anumite fructe și legume, precum cartoful, portocala, bananele sau roșiile”, spune chirurgul.

Calciul și vitamina D, pachetul ideal

Apoi, vorbim de calciu, un mineral aflat în compoziția oaselor, care este extrem de important în buna funcționare a acestora. 

„Atenție, însă! Vitamina D trebuie să vină la pachet cu un tratament ce suplimentează nivelul calciului în corpul nostru, întrucât aceasta este responsabilă de absorbția acestuia și fixarea sa la nivelul oaselor. Cea mai importantă sursă de Vitamina D și, bineînțeles, și cea mai la îndemână, este soarele, cel care ne ajută să metabolizăm substanța în organism. Însă în lunile de iarnă, atunci când zilele sunt mai scurte și soarele își face apariția mai rar, este bine să suplimentăm Vitamina D din surse externe. Un adult activ ar trebui să își asigure o doză de minim 1000 unități de Vitamina D pe zi, iar dacă există riscul de osteoporoză, această valoare poate fi suplimentată”, arată dr Vlad Predescu.

Magneziul și vitamina K

Magneziul este, de asemenea, un mineral esențial în buna funcționare a sistemului osteo-articular. El funcționează împreună cu calciu pentru buna funcționare a oaselor. „În condițiile în care regimul dumneavoastră alimentar nu este unul foarte sănătos și se bazează pe multe alimente procesate, este foarte probabil ca să nu vă asigurați necesarul zilnic doar din alimentație. Din fericire, magneziul se află în majoritatea suplimentelor aflate pe piață, așa că nevoia corpului nostru poate fi asigurată dintr-un complex de multivitamine și minerale obișnuit”, mai spune ortopedul. 

Vitamina K nu este la fel de cunoscută ca D sau C, însă rolul acesteia este, de asemenea, important, întrucât are un rol important în procesarea calciului și fixarea acestuia în zonele esențiale. „Însă trebuie să fim atenți la faptul că excesul de Vitamina K poate avea efecte secundare, având interacțiuni cu diferite medicamente. Așa că suplimentarea dozei de Vitamina K este indicată doar după efectuarea analizelor și numai la sugestia medicului dumneavoastră” detaliază Vlad Predescu. 

Borul și cuprul

Borul este un element mai puțin cunoscut, însă are un rol important în organism. „În cazul pacienților care au osteoporoză, borul are un rol important în sintetizarea altor minerale și vitamine care ajută la reconstrucția osoasă. Acest mineral nu este găsit, de obicei, în multivitaminele uzuale, însă poate fi procesat din unele fructe, cum ar fi merele, strugurii, nucile sau perele, deci cele care se găsesc, cu precădere, în această perioadă a anului. Tot în aceeași categorie cu borul se află și siliciul, o substanță care ajută atât oasele, cât și ligamentele și tendoanele, cele care completează sistemul locomotor”.

Alături de aceste vitamine și minerale esențiale, sistemul osteo-muscular mai are nevoie și de cupru, „însă în cantități mici, nefiind indicată depășirea limitelor normale întrucât devine toxic pentru ficat și rinichi, precum și zinc, un mineral care poate fi obținut din consumul regulat de ouă, lactate, carne roșie, făinoase sau nuci”, continuă medicul.

Alte vitamine și minerale

Pe lângă acestea toate, doctorul Predescu menționează și alte substanțe care sunt esențiale pentru oase sănătoase: „Acizii grași sunt foarte importanți pentru că ei înlesnesc absorbția vitaminelor D, K sau E. Totodată, și Omega 3 și Omega 6 sunt benefice pentru organism, mai ales în această perioadă, și pot fi găsite în pește, uleiuri, ouă și diferite soiuri de nuci”. De asemenea, medicul susține că anumite proteine formează structura oaselor, de aceea sunt necesare, mai ales pe măsură ce îmbătrânim. „Proteinele au un rol primordial în structura mușchilor, ajutându-i să fie rezistenți și, implicit, minimizând șansele unor accidente”, concluzionează chirurgul ortoped Vlad Predescu. 

Nu în ultimul rând, el recomandă celor care au adoptat diete vegan să își diversifice cât mai mult meniul, astfel încât să își asigure necesarul zilnic de aminoacizi, care sunt, la rândul lor, componentele de bază ale proteinelor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel