Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Este cunoscut faptul că Moș Nicolae este cel responsabil cu punerea dulciurilor în ghetuțele curățate și aliniate frumos lângă ușă. De altfel, 6 decembrie este momentul în care ”oficial” se deschide luna sărbătorilor de iarnă, care ar trebui să ne aducă zâmbete și bucurie, însă nu și kilograme în plus. Un motiv în plus pentru ca dr. Anca Hâncu să ne explice de ce nu trebuie să ne înfruptăm cu toată ciocolata găsită în ghetuțe, mai ales cei mici.
”Trebuie să avem grijă să nu îi obișnuim pe copii cu prea multe dulciuri. De asemenea, dulcele ca recompensă este ceva care va crea obiceiul de a mânca dulce de câte ori doresc să îmi aducă o stare mai buna, ca adult. Și atunci este bine să încercăm să evităm aceste lucru”, a spus dr. Anca Hâncu, medic specialist în nutriție și boli metabolice, la Neatza cu Răzvan și Dani de la Antena 1.
Iar modul în care se poate realiza acest lucru este pornind de la un obicei vechi, când nu era o varietate atât de mare de dulciuri procesate.
”Asamblăm în cadourile lui Moș Nicolae și mere, și portocale, și desigur niște bomboane, dar le combinăm. Și atunci rămâne în mintea copilașului asocierea aceasta cu fructele. O banană împreună cu o ciocolățică va fi cu totul altceva decât doar ideea de dulce”, a mai spus medicul, subliniind că urmează o lună în care atât copiii, cât și adulții exagerează în privința consumului de dulciuri.
Vezi și: Împodobitul bradului de Crăciun, efecte surprinzătoare asupra sănătății
De altfel, ca să putem trece cu bine de această perioadă solicitantă, nutriționistul recomandă să consumăm dulciurile procesate în cantități mai mici, pe care să le alternăm cu un fruct, dar și să facem mișcare pentru ca dulciurile să nu aibă timp să se așeze.
Potrivit medicului, ”50 de grame de zahăr ar fi un maximum de zahăr adăugat pe care noi să îl aducem într-o zi. Sigur, nu vom sta să calculăm cât este în prăjituri, cât zahăr este dulciurile pe care noi le consumăm. Ce ar fi bine este să ne obișnuim cu un dulce mai puțin dulce, cu prăjituri gătite în casă, pe care să le combinăm apoi cu lapte, iaurt sau cafea, pentru adulți”, a explicat nutriționistul.
Mai mult, copiii nu au deprinderea gustului de dulce, mai ales că în primele luni de viață singurul lor aliment ceva mai dulce este laptele matern.
De altfel, cu cât se va împinge mai târziu momentul ”primei ciocolate sau a prime prăjituri”, cu atât va fi mai bine pentru copii.
”Pregătind diverse dulciuri în casă, un orez în lapte, griș în lapte, diverse budinci, care să fie mai puțin dulci, și nu dulciuri foarte concentrate, vom trece mult mai târziu spre ciocolată, spre tot ce este foarte dulce”, a mai spus medicul.
În ceea ce privește consumul de fructe, mulți dintre nutriționiști recomandă consumul acestora ca atare, nu în sucuri, unde pe lângă faptul că nu mai au aportul de fibre, cantitatea de fructoză este mult mai mare decât în fructul proaspăt. ”Din când în când sucul este potrivit, ne aduce energie, dar să nu exagerăm”, a spus medicul, reamintind că excesul de fructoză se depune pe ficat și poate duce la ficatul gras non-alcoolic.
Medicul a mai spus că o jumătate de prăjitură sau chiar o prăjitură, în cazul copiilor care fac mișcare este o cantitate suficientă de dulce pentru o zi.
”Aș prefera mult să înlocuim cu fruct, cu fructe confiate, smochine, curmale, tot foarte dulci, dar care reprezintă alternative mai sănătoase. Pentru că altfel riscăm să apară acea obișnuință, nu este chiar dependență, este o obișnuință, iar copilul va alege întotdeauna ceva mult prea dulce”, a mai spus nutriționistul.
Mic sau mare, fiecare dintre noi poftim la ”ceva bun”, dar mai ales la ”ceva dulce”, iar senzația pe care ne-o conferă satisfacerea poftei este mai presus de kilogramele pe care ni le pot aduce dulciurile.
Potrivit terapeutului în nutriție Alina Epure, părinții sunt o sursă de inspirație pentru cei mici. ”Întotdeauna ar trebui să ne gândim ce mâncăm în prezența lor astfel încât să fie un pas important către sănătatea lor”, a declarat specialistul în nutriție la Neatza cu Răzvan și Dani de la Antena 1.
În ceea ce privește primul contact cu dulcele, chiar și cel sănătos, Alina Epure afirmă că acesta trebuie realizat cât mai târziu posibil. ”Chiar dacă este sănătos, crește oricum aportul de dulciuri în mod firesc în meniul copiilor. Vin prietenii, vin bunicii, și atunci fiecare aduce câte ceva bun copilului. Rămânem, din păcate, în acest crez că atunci când vizităm un copil îi ducem o bucurie dulce.
De la laptele matern, ușor dulceag, la ciocolată este cale lungă și atunci trebuie să vedem cum gestionăm și porțiile, și frecvența, când introducem în meniul copilului un desert și dacă reușim să introducem un desert calitativ va fi minunat, dar nu cu rol de recompensă sau de refugiu sau înlocuirea unei mese principale.
Sunt și astfel de situații și atunci dezechilibrăm foarte mult alimentația în etapa de creștere a copiilor”, a mai spus doctorul în nutriție, dar și health coach. Citește mai departe AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...