Alimentația în sezonul rece poate fi...
Pacienții care sunt operați pe cord, care suferă accidente grave sau fac infarct miocardic și au nevoie de heparină cu moleculă mare nu o mai găsesc în spitale, riscând să facă tromboze. Medicamentul nu se găsește nici în farmaciile cu circuit deschis, așa că bolnavii nu au de unde să le procure.
,,Este o problemă națională, spitalele au trimis documentația încă de acum trei săptămâni la Ministerul Sănătății. Problema este în special la UPU că nu au heparina aceasta cu moleculă mare, injectabilă, de 5000 de UI, care se administrează în cazurile grave, în urgență. Din păcate, compania care a câștigat licitația nu are pe stoc sau nu s-a conformat înțelegerii. Nu înțeleg cum câștigi o licitație, dar nu ai resursele necesare s-o duci la bun sfârșit, asta înseamnă că nu ai niște forme de control și de sancțiune”, a declarat în exclusivitate pentru DC Medical Alin Bujan, coordonator programe în cadrul Federației Asociațiilor Bolanvilor de Cancer (FABC).
Potrivit reprezentantului asociației de pacienți, sunt multe situații în care producătorii de medicamente câștiga licitația dar nu au resurse, ori nu pot să le producă, ori dacă pot vine o altă companie care atacă decizia de atribuire prin licitație și se amană termenele, timp în care pacienții rămân fără medicamente. În situația heparinei cu moleculă mare, dr. Leny Caban susțin că e o problemă în procesul de fabricație, în ceea ce privește lipsa medicamentului la Spitalul Fundeni.
,,Nu ține de Ministerul Sănătății per se. Din informațiile noastre e o problemă în procesul de fabricație și nu se mai aduce o perioadă până când nu-și rezolvă problemele. Cu siguranță Unifarmul poate aduce dacă există un alt producător dispus și care are alte cantități de heparină sa ofere”, a declarat dr. Leny Caban, medic hematolog la Spitalul Fundeni.
Potrivit specialistei în urgențe este foarte utilă heparina intravenoasă, dar în cazul în care nu există se poate folosi heparina cu moleculă mică, heparina fracționată. Însă pentru unii pacienți această heparină cu molecula mică este insignifiantă din punct de vedere al rezultatelor. Chirurgul interventionist Dan Deleanu de la Institutul ,, C.C. Iliescu” din Capitală a declarat că ,,pentru anumite lucruri heparina cu moleculă mica merge pentru altele nu. În ceea ce privește operațiile pe cord amânăm ceea ce nu e urgent, pacienții mai stabili îi amânăm”.
Hematologul Caban spune că medicii mai utilizează heparina și ca să heparineze diverse dispozitive, ,,camerele prin care se administrează citostaticele sau cateterele centrale. Nu ai cu ce să înlocuiești”, a afirmat aceasta.
Reprezentantul FABC susține că în afara crizei de heparină, pacienții se plâng de lipsa cisplatinului, un medicament folosit în oncologie, foarte ieftin dar care din varii motive nu se mai găsește pe piață și al tripleptal, un medicament pentru epilepsie la copii, care nu are înlocuitor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Alimentația în sezonul rece poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Acest truc simplu te scapă rapid de...