Acesta este semnul cancerului...
Oamenii care sosesc în Anglia din străinătate nu vor mai fi nevoiți să facă teste COVID dacă sunt complet vaccinați, a confirmat ministrul britanic al Transporturilor, Grant Shapps, notează BBC. Modificarea va fi introdusă de la ora 4:00 dimineață, pe 11 februarie, a anunțat acesta.
În prezent, persoanele vaccinate care sosesc în Marea Britanie trebuie să facă un test în decurs de 2 zile de la sosire. Anterior, autoritățile britanice cereau călătorilor să facă teste RT-PCR înainte de a pleca spre Marea Britanie.
„Am promis că nu vom menține aceste măsuri în vigoare nicio zi mai mult decât este necesar și acum mi se pare evident că testele la frontieră pentru călătorii vaccinați și-au depășit utilitatea”, a declarat Shapps, într-un discurs susținut în fața parlamentului britanic.
De la ora 0400 GMT pe 11 februarie, pasagerii care intră în țară și care sunt complet vaccinați vor trebui doar să își verifice statutul pe un formular de localizare a pasagerilor, a precizat el. Deocamdată, vaccinarea completă nu va include cerința de a fi făcută și o doză suplimentară de vaccin. Persoanele sub 18 ani sunt tratate ca pasageri complet vaccinați.
Regulile au fost, de asemenea, relaxate pentru călătorii nevaccinați. Adică cei care sunt nevaccinați sau vaccinați incomplet nu vor mai trebui să se izoleze în UK sau să facă un test în ziua 8, dar vor trebui în continuare să facă dovada unui test COVID-19 negativ înainte de a intra în Marea Britanie și să facă un test RT-PCR a doua zi după sosirea în UK, a anunțat ministrul.
Editorul politic pentru BBC Scotland, Glenn Campbell, a spus că i s-a confirmat că și guvernul scoțian va respecta noile reguli pentru sosirile internaționale. Țara Galilor și Irlanda de Nord nu au anunțat încă dacă vor urma exemplul.
„Acesta este un sistem proporțional care ne apropie cu un pas de normalitate, menținând în același timp protecțiile vitale pentru sănătatea publică”, a declarat Grant Shapps. „Astăzi pot confirma că regimul nostru de călătorie internațional va fi acum liberalizat, ca parte a eforturilor noastre de a ne asigura că 2022 este anul în care restricțiile privind călătoriile, carantina și limitarea vieții oamenilor, sunt lăsate ferm în trecut. (...)Asta înseamnă că, după luni de testare înainte de plecare, testare după sosire, autoizolare, cheltuieli suplimentare, tot ceea ce oamenii complet vaccinați vor trebui să facă acum, atunci când călătoresc în Marea Britanie, este să își certifice statutul printr-un formular de localizare”, a spus ministrul britanic.
De asemenea, Marea Britanie va adăuga alte 16 țări, inclusiv China și Mexic, pe lista sa a certificatelor de vaccinare recunoscute oficial.
Grant Shapps a declarat că nu se va renunța la „listă roșie” de țări, pentru a oferi o apărare împotriva noilor variante îngrijorătoare, dar guvernul analizează înlocuirea sistemului de carantină controlată cu alternative precum izolarea la domiciliu.
„Aceste măsuri de urgență vor fi aplicate doar atunci când suntem deosebit de îngrijorați de o variantă care prezintă un risc semnificativ, chiar mai mare decât cel al Omicron”, a spus el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Acesta este semnul cancerului...
Prediabetul este un semnal de...
Palpitațiile inimii, adesea...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Persoanele asigurate beneficiază de o...