Activitatea fizică zilnică,...
COVID-19, sunete. Cântecul păsărilor în zone urbane, străzi tăcute şi avertismente în megafoane se numără printre sunetele pandemiei de COVID-19 care vor fi înregistrate în diverse locuri din lume în cadrul unui proiect realizat de o universitate britanică. Profesorul Pete Stollery, specialist în arta sunetelor şi sound mapping în cadrul Universităţii din Aberdeen, solicită ajutorul publicului pentru a putea conserva schimbările ambientale petrecute ca rezultat al măsurilor de izolare la domiciliu. Peste 100 de clipuri audio din Chile, Turcia, Europa, Statele Unite şi Canada au fost deja publicate pe o hartă online Google Earth, iar cercetătorii fac apel la contribuţii suplimentare.
"După doar câteva zile petrecute în izolare, mediul în care trăim a suferit transformări auditive destul de uimitoare", a spus Stollery. "Pe străzi sunt mai puţine maşini, deasupra noastră nu mai zboară avioane, zgomotele şantierelor de construcţii au încetat, iar zgomotele naturii ies din nou în evidenţă". "Munca mea îşi propune să le permită ascultătorilor să devină conştienţi de calităţile intrinseci ale sunetelor în sine şi m-am gândit că ar fi importantă captarea sunetelor din aceste vremuri unice". "Deşi nu este o situaţie pe care vreunul dintre noi să şi-o fi dorit-o, este ceva ce probabil nu vom mai experimenta în acest fel niciodată", potrivit Agerpres.
Printre sunetele înregistrate deja se numără orăcăitul broaştelor, acum mai numeroase, în Parque Urbano El Bosque din Chile, precum şi tăcerea bizară din Veneţia. În Canada, unul dintre voluntari a înregistrat sunetul păsărilor invadând noi teritorii urbane pustii, în timp ce în Spania, o petrecere organizată pe un balcon este întreruptă de un avertisment al poliţiei cu privire la situaţia de urgenţă. Alte clipuri conţin mesaje religioase difuzate pe străzile din Turcia după ce moscheile au fost închise, precum şi anunţuri referitoare la distanţarea socială în aeroportul pustiu din Barcelona.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Activitatea fizică zilnică,...
Află mai multe despre acest compus...
Autodiagnosticarea pe internet poate...
Adevărul despre sare. Greșeala pe...
Genele lungi și voluminoase au...
Medicul Cătălina Poiană a vorbit...
Depresia postpartum este o condiție...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...