Un nou studiu arată că diagnosticarea...
Multe voci spun că măsurile drastice anti-COVID ar putea să revină după alegeri, deși Nelu Tătaru și restul autorităților implicate se feresc să vorbească deschis despre așa ceva.
„Avem o lună septembrie destul de încărcată, redeschiderea restaurantelor, teatrelor, cinematografelor, întoarcerea din concedii, aglomerarea mijloacelor de transport, începerea școlii, campania electorală, alegerile de pe 27. Respectarea unor reguli, au niște norme de aplicare și funcționare în vederea unei bune funcționări cu riscuri cât mai mici. Respectarea acestor reguli înseamnă rămânerea pe un platou alternând în jurul a 1500 de cazuri. Dacă menținem, ne putem gândi că, în a doua jumătate a lunii octombrie, putem avea o pantă descendentă”, declara, luni, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
Prof dr Alexandru Rafila a încercat să lămurescă situația.
„Eu nu știu care sunt scenariile la nivelul Guvernului legate de o eventuală creștere a numărului de cazuri, eu pot să vă spun că, în mod evident, numărul de cazuri a crescut, dacă comparăm cu ceea ce s-a întâmplat în perioada anterioară. Am trecut de la 1,200 de cazuri, media săptămânală, pe la 1,400 - 1,500 de cazuri, deci este o creștere de aproximativ 20% a numărului de cazuri. În ceea ce privește măsurile care ar putea fi luate, eu sper să nu ajungem la situația anterioară, și dacă se vor lua măsuri, să se ia punctual pentru anumite zone sau localități sau anumite părți dintr-o localitate unde se înregistrează o transmitere comunitară intensă”, a declarat reprezentantul României la OMS, conform Antena 3.
La fel și medicul Adrian Marinescu, de la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș din Capitală spune că e greu să fie optimiști în situația de față.
„Legat de luna octombrie, sigur, noi toți ne-am gândi să fie în acest fel. Dar cred că e destul de greu de crezut. Nu aș face o astfel de prognoză, pentru că nu aș avea date în spate. Până la urmă luna septembrie e o lună încărcată, avem deja multe cazuri, suntem deja într-o creștere evidentă, astfel încât e greu de grezut că în octombrie să fie niște date noi, poate în context european, care să ducă la această scădere”, a arătat acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Un nou studiu arată că diagnosticarea...
Produsele ecologice nu sunt automat...
Cum îți dai seama singur că ai...
Medicul Cătălina Poiană a vorbit...
Adevărul despre sare. Greșeala pe...
Acestea sunt problemele grave pe care...
În 2016, Philip Morris International...