COVID-19: În continuare, peste 30.000 de noi cazuri pe zi

Coronavirus, COVID, oameni pe stradă. Foto colaj: Pexels
Numărul noilor cazuri de infecții se menține ridicat. Peste 30.000 de cazuri au fost din nou, în ultimele 24 de ore.

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 29 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 30.168 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 75 decese, dintre care 3 anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00.

Deși despr varianta Omicron se crede că este mai blândă, se pare că acast aafectează mai mult copiii.

Octavian Jurma spune că, ”în cazul copiilor, Omicron a plecat cu un handicap de 50% fața de Delta și este deja mult în față, atât ca viteza, cât și ca număr de copii aflați zilnic în spital (azi 749, cu 50% peste vârful valului Delta)”.

”Noroc că Omicron "nu va produce o explozie de cazuri în mod deosebit la copii, după ce revin toți elevii la școală", că dacă ar fi produs o explozie de cazuri mă gândesc că s-ar fi impacientat careva acolo la Palatul Victoria sau Palatul Cotroceni. Nu știu ce înseamnă pentru oamenii ăștia o "explozie de cazuri", dar este cert Omicron nu îngrijorează pe nimeni pentru că produce "doar" de 2x mai mulți copii în spitale de 2x mai repede decât Delta.

Omicron este de altfel așa de "foarte blândă", încât în Timișoara spitalele de pediatrie sunt pline și copiii au început să fie internați și în secțiile de adulți. Nu e de mirare că politica asta de școala cu prețul vieții [copiilor, părinților și profesorilor] garantează că orice copil vulnerabil va avea o confruntare pe viață și pe moarte cu virusul SARS-CoV-2.

Cel mai trist este că varianta Omicron ne-a propus un pact cu diavolul: "Vă slăbesc un pic pe voi adulții, dar mă lăsați să mă înfrupt din copiii voștri". iar noi: "super, stai că deschidem școlile mai repede, să nu obosești prea tare, domnul virus și nu le închidem decât atunci când vei umple spitalele cu adulți. "Oameni buni, treziți-vă și uitați-vă în sus. Omicron nu e un "vaccin natural"! (...) Nici măcar nu mai sunt revoltat, doar foarte dezgustat și obosit... Vaccinați-vă copiii, oameni buni, nu-i lăsați pe seama virusului, că virusul nu e prietenul tău, și nici al copilului tău, ci dușman nemilos îi este.

Vaccinați-vă și voi dacă sunteți părinți. Sunt deja mai multe studii care arată că vaccinarea reduce mult riscul de infectare al copiilor, mai ales dacă aveți un copil care nu poate fi vaccinat”, notează Jurma pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel