Coronavirus: românca decedată în Italia, repatriată. Șoferul camionului, încătușat, amendat și băgat în carantină

Alerta, coronavirus
Femeia care a murit în Italia de Covid-19 a fost repatriată. Șoferul care a adus trupul neînsuflețit a fost băgat în carantină cu forța, iar jandarmii care au intervenit pentru a-l plasa în carantină sunt și el în izolare la domiciliu.

Primul cetățean român care a murit de coronavirus în Italia a fost repatriat! Este vorba despre o femeie de 80 de ani, din Borșa, Maramureș, care a decedat la două zile după sora sa, de 75 de ai, care suferea de o boală incurabilă.

Autoritățile au aflat de pe Facebook

Familia femeii mai în vârstă a decis să le aduc acasă pe amândouă, așa că au întocmit toate documentele necesare pentru repatriere. Au obținut toate documentele de la autoritățile italiene și au angajat un transportator din localitate, care s-a dus în Italia după cele două trupuri neînsuflețite. Când a ajuns al vama Petea, șoferul a postat pe pagina de socializare imagini și a scris „în drum spre casă”, astfel că au aflat și autoritățile locale despre acest transport.

Chiar dacă a obținut toate avizele, la Petea, camionul a fost oprit și punctul de trecere a frontierei a fost blocat ore bune, iar în cele din urmă, transportul a ajuns în țară, escortat de poliție și jandarmi. Cele două sicrie au fost duse direct la cimitir și femeile au fost îngropate, iar șoferul a fost plasat forțat în carantină.

După ce inițial a refuzat acest lucru, a fost încătușat și i s-a întocmit dosar penal, fiind și amendat cu 4.000 de lei. „Cetățeanul din Borșa a intrat în carantină instituționalizată pentru o perioadă de 14 zile. Persoana a fost sancționată contravențional. De asemenea, a fost întocmit un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Jandarmii care au intervenit pentru introducerea persoanei în carantinare  au intrat în autoizolare la domiciliu”, a meționat Dan Bucă, putătorul de cuvânt al CJSU Maramureș.

Șoferul a respectat legea

Primarul orașului Borșa, Sorin Timiș, spune că legea nu îl obligă pe șofer să anunțe acest transport. „Nu scrie nicăieri că trebuia să anunțe autoritățile. Degeba îl acuzăm pe transportator, el a respectat legea. Că noi n-am fost suficient de precauți să dăm o lege că cei decedați în alte țări din cauza coronavirusului nu pot fi aduși în țară, nu-i vina șoferului”, menționează el. Însă despre fapul că acesta a refuzat să intre în carantină, spune că e o cu totul altă poveste. „Omul are dosar penal, amendă și dacă se demonstrează că e purtător (al virusului, n.r.) îl mănâncă 15 ani de pușcărie. Dar el a venit perfect legal. Noi nu am făcut legea înainte să se întâmple asta”, mai spune el.

Sorin Timiș crede că e vina ambelor state, român și italian, pentru că a fost posibil acest transport. „Aici sunt două geșeli: prima dată statul italian, că nu trebuia să permită repatrierea și a doua oară statul român, că nu a dat o lege sau o interdicție de a fi aduse în România” conchide el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Dr. Doru Negru
EXCLUSIV

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel