Coronavirus: Pacient ținut în carantină și externat ca sănătos, reinternat pentru că s-a îmbolnăvit

Termometru FOTO: pixabay
Un american, evacuat din Wuhan, a fost externat ca sănătos, dar repus în carantină deoarece un test a ieșit pozitiv pentru coronavirus.

O persoană din San Antonio, oraș din centrul statului American Texas, ale cărui două teste pentru coronavirus au fost negative, a fost eliberat din dispoziția Centrelor americane pentru Controlul Bolilor (CDC), iar acum a fost pus, din nou, în carantină.

Persoana depistată pozitiv după ce a ieșit din carantină a fost evacuată din Wuhan, China, la Baza Forțelor Aeriene Lackland din San Antonio, într-un zbor al Departamentului de Stat. "Faptul că CDC a permis publicului să fie expus la un pacient pozitiv la COVID-19 este inacceptabil", a scris, pe Twitter, primarul din San Antonio, Ron Nirenberg, citat de CNN.

Postarea primarului din San Antonio pe Twitter:

Bărbatul nu prezenta niciun simptom de COVID-19, susțin oficialii locali din San Antonio. Primarul Nirenberg a calificat situația „inacceptabilă" într-o declarație publică.

Autoritățile din San Antonio au făcut publică o declarație din partea CDC potrivit căreia bărbatul cu pricina a fost în carantină de câteva săptămâni, a testat negativ pentru coronavirus în cadrul a două analize consecutive la mai mult de 24 de ore între ele, conform procedurii CDC. Când a fost eliberat, bărbatul era asimptomatic și "îndeplinea toate criteriile CDC pentru eliberare". Însă, după eliberare, un eșantion a ieșit pozitiv pentru coronavirus - despre care nu s-a dat nicio explicație de ce a făcut acel test suplimentar - și pacientul a fost repus în carantină, iar persoanele cu care a intrat în contact cât timp a fost eliberat sunt căutate de CDC.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel