Coronavirus. Medicii timișoreni care au salvat cei mai mulți bolnavi de COVID-19: Stați acasă!

Salon de spital    FOTO: pexels.com
Medicii timișoreni care au salvat cei mai mulți bolnavi de COVID-19 au transmis un mesaj românilor.

Coronavirus, medici timișoreni. Cadrele medicale de la Spitalul “Victor Babeș” din Timișoara, unde au fost vindecați cei mai mulți bolnavi de COVID-19 din țară, transmit un mesaj video la invitația Asociației Timișoara 2021 - Capitală Europeană a Culturii. Scopul acestui mesaj este să-i convingă pe români să stea acasă ca să se împiedice răspândirea virusului.

În înregistrarea video, medicul primar boli infecțioase Virgil Musta spune: ”Suntem la începutul unui război destul de dificil, dar sunt convins că împreună vom reuși să câștigăm acest război. Trebuie să fim solidari, trebuie să fim calmi, trebuie să fim responsabili. Și să acționăm așa cum trebuie, să avem grijă atât de noi, cât și de pacienții noștri ca boala și lucrurile să evolueze bine. Sunt convins, vă cunosc și sunt convins că aceste lucruri vor funcționa cum este cel mai bine în interesul pacienților noștri”.

Alături de el transmit mesaje și medicii Cristian Oancea, Voichița Lăzureanu și Ovidiu Fira-Mladinescu. Doctorul Cristian Vancea, șeful secției Pneumologie 1, spune că ”numai împreună” se poate răzbi: ”Doar împreună și cu o activitate excepțională din partea cadrelor medicale putem să facem față acestei provocări cu care, da fapt, nu am fost obișnuiți până în acest moment”.

”Donați și stați acasă! Asta este cel mai important acum. Tot ce puteți face pentru România este să stați acasă”, spune un cadru medical pe video. Este și ideea centrală a mesajului medicilor timișoreni.

Doctorul Virgil Musta mai precizează, într-un comunicat, că la Timișoara se înregistrează o situație relativ bună: ”acum chiar avem nevoie de voi, oamenii de acasă. Limitați-vă la maximum ieșirile în lume, oricât de greu vi s-ar părea. Doar în felul acesta ne puteți ajuta pe noi, medicii, să fim eficienți în lupta împotriva coronavirusului”.

Medicul din Timișoara îndeamnă românii să le dea o mână de ajutor doctorilor și să doneze: ”Nevoile noastre, ale sistemului medical, în acest context grav, cu care nu ne-am mai confruntat până acum, sunt uriașe. Orice gest este apreciat și orice donație contează în lupta pe care o ducem zi de zi. (...) Vă rugăm să ne sprijiniți, pentru că doar astfel vom găsi calea de a ieși împreună din criza pe care o traversăm. Și, ținând cont că vorbim de la Timișoara, dacă anul acesta respectăm toate îndrumările care ni se dau, anul viitor ne vom putea bucura împreună de Timișoara, Capitală Culturală Europeană”.

Mesajul video îl puteți vedea AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

tratament indigestie foto:freepik@psodaz
EXCLUSIV
Tratamentul perfect indigestie. Ligia Pop: Elimină toxinele din corp. Ajută foarte mult

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel