Pandemie: cum le spui copiilor despre boala cauzată de coronavirus

Încurajați copilul să vă spună ce neliniști are
Perioada aceasta poate fi stresantă pentru copii, ei nu înțeleg întotdeuna corect tot ce se întâmplă în jurul lor. Mai mult, multitudinea de informații care circulă în mediul virtual îi poate speria mai mult decât ar trebui. Pe site-ul UNICEF sunt publicate opt sfaturi pentru părinți despre modul în care ar putea aborda această problemă eficient cu copiii lor.  

O serie de sfaturi publicate pesite-ul UNCEF îi îndeamnă pe părinți să abordeze problema pandemiei cu copiii lor într-un mod eficient și să-i ajute, astfel, să înțeleagă cât de importante sunt măsurile de igienă, dar, totodată, să-i ajute să treacă peste anxietăți și, mai ales să îi ajute să fie informați corect.

„Copiilor le poate fi greu să înțeleagă ce văd pe internet sau la televizor, sau ce aud de la alte persoane, astfel încât pot fi deosebit de vulnerabili în fața sentimentelor de anxietate, stres și tristețe. Dar o discuție deschisă cu ei, în care să vă arătați sprijinul, îi poate ajuta să înțeleagă situația, să o gestioneze și chiar să îi ajute pe ceilalți.

 1.  Puneți întrebări deschise și ascultați

Îndemnați-i pe copii să vorbească despre această problemă. Aflați cât de mult știu deja și lăsați-i să conducă discuția. Dacă sunt foarte mici și nu au auzit deja despre epidemie, s-ar putea să nu fie nevoie să abordați subiectul, dar e o ocazie bună pentru a le aminti despre măsurile bune de igienă, fără a le induce noi temeri.

Asigurați-vă că vă aflați într-un mediu sigur și permiteți-i copilului să vorbească liber. Desenele, poveștile și alte activități vă pot ajuta să deschideți discuția.

Cel mai important este să nu le minimizați și să nu le evitați îngrijorările. Asigurați-vă că arătați înțelegere pentru ceea ce simt ei și asigurați-i că este firesc să se simtă speriați de aceste lucruri. Arătați-le că îi ascultați, acordându-le atenție deplină, și asigurați-vă că ei înțeleg că pot vorbi cu dumneavoastră și cu profesorii lor ori de câte ori doresc.

2.  Fiți sinceri: explicați adevărul într-un mod accesibil copilului

Copiii au dreptul la informații reale despre ceea ce se întâmplă în lume, dar adulții au, de asemenea, responsabilitatea de a-i feri de discomfort. Utilizați un limbaj adecvat vârstei, urmăriți-le reacțiile și acordați atenție nivelului lor de anxietate.

Dacă nu puteți răspunde unei întrebări, nu mergeți „pe ghicite“. Folosiți momentul ca pe o ocazie pentru a căuta răspunsurile împreună. Site-urile organizațiilor internaționale precum UNICEF și Organizația Mondială a Sănătății sunt surse foarte bune de informații. Explicați că unele informații din mediul online nu sunt adevărate și că este mai bine să avem încredere în experți.

3.  Arătați-le cum să se protejeze pe ei înșiși și pe prietenii lor

Una dintre cele mai bune metode de a-i feri pe copii de coronavirus și de alte boli este de a încuraja, pur și simplu, spălarea regulată a mâinilor. Nu trebuie să fie o conversație extrem de serioasă. Cântați împreună un cântecel sau dansați împreună cu copilul, pentru ca procesul de învățare să fie distractiv.

De asemenea, le puteți arăta cum să strănute sau să tușească în pliul cotului; explicați-le că cel mai bine este să nu vă apropiați prea mult de persoanele care au aceste simptome și cereți-le să vă spună dacă încep să simtă că au febră, că tușesc sau au dificultăți de respirație.

4. Faceți-i să se simtă în siguranță

Când vedem atât de multe imagini cu impact puternic la televizor sau pe internet, putem simți, uneori, că ne confruntăm cu o criză pretutindeni. Copiii pot să nu facă distincția între imaginile de pe ecran și propria lor realitate și pot crede că sunt în pericol iminent. Îi puteți ajuta pe copii să gestioneze stresul, oferindu-le oportunități de a se juca și relaxa, atunci când este posibil. Păstrați rutinele și programul obișnuite, cât de mult posibil, mai ales înainte de culcare, sau contribuiți la crearea de noi rutine într-un mediu nou.

Dacă vă confruntați cu un focar în zona dumneavoastră, reamintiți-le copiilor că este puțin probabil ca ei să contracteze boala, că majoritatea persoanelor care au coronavirus nu se îmbolnăvesc foarte tare și că mulți adulți fac eforturi pentru a menține familia în siguranță.

Dacă copilul dumneavoastră se simte rău, explicați-i că trebuie să stea acasă/ la spital, deoarece este mai sigur pentru el/ ea și prietenii lui/ ei. Reamintiți-i că știți că este greu (poate înfricoșător sau chiar plictisitor) uneori, dar că respectarea regulilor îi va ajuta pe toți să rămână în siguranță.”

 

Găsiți restul sfaturilor pe site-ul UNCEF.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel