Coronavirus, Coreea de Sud: Plângere penală contra unei secte asociate cu un număr mare de contaminări

Coronavirus,
Municipalitatea de la Seul, Coreea de Sud, a depus o plângere penală împotriva unei secte asociate cu un număr mare de contaminări cu coronavirus

Autoritățile de la Seul a cerut lansarea unei anchete asupra liderilor unei secte creștine aflate în centrul epidemiei cu coronavirus din această țară, acuzând-o că a refuzat să coopereze în eforturile de a opri boala, relatează surse citate de Agerpres. Fondatorul bisericii și-a cerut scuze, luni, pentru responsabilitatea acestei organizații în propagarea epidemiei.

O mare majoritate a celor peste 4000 de cazuri confirmate de contaminare cu coronavirus din Coreea de Sud, cel mai mare număr înregistrat în afara Chinei, au legătură cu organizația Shincheonji, Biserica lui Iisus, creată în 1984 de un anume Lee Man-hee, care face obiectul venerației adepților.
Park Won-soon, primarul capitalei sud-coreene Seul, a afirmat că, dacă Lee și alți lideri ai mișcării ar fi cooperat, ar fi putut fi luate măsuri preventive care ar fi salvat viața unor persoane ucise de virus.

"Situația este foarte gravă și urgentă, dar unde sunt liderii Shincheonji, inclusiv Lee Man-hee, principalul artizan al acestei crize?", a scris duminică seara pe Facebook primarul din Seul.

13 persoane ar putea fi anchetate

Municipalitatea din Seul a anunțat într-un comunicat separat că a depus o plângere penală la procuratura din capitală, cerând anchetarea lui Lee și a altor 12 persoane, sub acuzația de omucidere și încălcarea legislației privind controlul bolilor. Biroul procurorului a indicat că examinează plângerea.

Luni, la Gapyeong, în nordul Coreei de Sud, Lee Man-hee, în vârstă de 88 de ani, a îngenuncheat de două ori și s-a prosternat în fața ziariștilor, declarând că dorește să prezinte oamenilor "scuze sincere în numele membrilor".

"Nu a fost intenționat, dar mulți oameni au fost contaminați. Noi am depus toate eforturile, dar nu am putut împiedica (propagarea virusului). Cer iertare populației", a spus Lee în fața unui lăcaș al sectei sale, huiduit de un grup de manifestanți.

Potrivit autorităților sanitare sud-coreene, marea majoritate a celor 3000 de cazuri confirmate în orașul Daegu sunt legate de o filială a bisericii Shincheonji din această metropolă din sud-estul țării, unde o persoană testată pozitiv în februarie a luat parte de două ori la slujbele cultului. Mulți susțin că numărul mare de cazuri de contaminare cu coronavirus asociate cu această biserică se explică prin caracterul ei ocult și înghesuiala de la întâlnirile membrilor.

Alte 600 de cazuri au fost înregistrate în provincia Daegu.

Centru sud-coreean pentru controlul și prevenirea bolilor a anunțat luni 476 de cazuri noi de contaminare, ceea ce ridică numărul total la 4212, cu 22 de decese.

Într-un comunicat emis duminică, Shincheonji a făcut apel la încetarea "stigmatizării, urii și defăimării" adepților ei, afirmând că de fapt cooperează cu autoritățile.

Autoritățile sanitare au menționat că au obținut o listă cu 317.320 de membri și "ucenici" ai mișcării, despre care unele administrații locale au avertizat că nu este exhaustivă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel