O boală tăcută și devastatoare,...
În contextul creșterii numărului cazurilor de infecție cu coronavirus, toate grădinițele și școlile vor fi închide din 11 până în 22 martie. „Suspendarea se va face de miercuri pentru ca părinții să aibă timp să aranjeze cu bunicii sau alte persoane, care să stea cu copiii”, a anunțat premierul Ludovic Orban.
Măsura de suspendare a cursurilor se aplică atât unităților de stat cât și celor private, dar nu se extinde șia supra programelor de afterschool sau a altor activități, precum cursuri de înot sau alte sporturi, asupra cărora Ministerul Educației nu are nicio putere.
„Am luat decizia doar de suspendare a cursurilor din unităţile de învăţământ preuniversitar. Afterschoolul nu face parte din categoria asta. Rămâne la latitudinea părinţilor dacă îşi duc sau nu copiii la afterschool. Nu putem noi să le închidem", a declarat Monica Anisie, ministrul Educației.
Practic rămâne la latitudinea părinților ce fac cu copiii lor. „Este decizia lor”, a punctat ministrul.
„La momentul acesta fiind vorba de suspendarea cursurilor, vom analiza la nivelul Ministerului Educației și Cercetării amânarea și a simulărilor atât pentru evaluare națională cât și la cât și pentru bacalaureat", a mai anunțat Anisie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
O boală tăcută și devastatoare,...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Hidratarea este un obicei esențial...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Diabetul nu doare, dar dacă simți...
Gabriel Cotabiță a murit în urma unui...