Prostata este o glandă mică, de...
„Atunci când mâncăm ceva, ne introducem voluntar în corp acel ceva, iar el, după o cascadă de etape, este fărâmițat, descompus fizico-chimic până la elemente mici mici mici care ulterior sunt absorbite în torentul sanguin și ajung peste tot în corp, unde e nevoie de ele. Conștienți sau nu, de multe ori consumăm alimente care conțin substanțe toxice, carcinogene, de umplutură, respingătoare, numai că fie nu le cunoaștem, fie sunt declarate mascat de către producători. Până la un punct, corpul nostru are un potențial formidabil de a se detoxifia, dar contactul prelungit cu aceste substanțe poate duce la afecțiuni severe.
Dictonul „suntem ceea ce mâncăm” are partea lui mare de adevăr. Aproape toate celulele din corp ni se schimbă de mai multe ori în viață. Practic noi nici nu mai suntem aceeași persoană. Toate celulele sunt construite din ceea ce preluăm din mediul înconjurător, procesăm, absorbim în sânge, păstrăm sau dăm afară, într-un proces continuu, fascinant.
Alimentele ne pot da alergii, inflamații, insuficiențe de organ, toxicoze, cancere. Din motive diverse, mulți oameni consumă mâncare ieftină, proastă, nocivă, preparată rapid, cu efecte negative ample asupra stării de sănătate.
Tot voit, unii își introduc în corp alcool în cantități mari, precum și tutun, cu substanțele însoțitoare rezultate prin ardere. Efectele aici sunt de-a dreptul dezastruoase. Tot în sânge ajung și acestea.
80% din patologiile cronice principale + cancere sunt evitabile prin alimentație sănătoasă, mișcare și evitarea fumatului. Rețineți asta.
Ținând cont de cele scrise mai sus, mi se pare absolut halucinant cum cineva își poate introduce benevol fel de fel de substanțe în tot corpul, multe toxice, cu efecte negative bine documentate, dar se opune vehement unui vaccin. Vaccinul tot în sânge ajunge. Dacă rezista digestiei, el putea fi făcut bun de înghițit, nu livrat printr-o injecție. Numai că nu rezistă. Dar tot în sânge ar fi ajuns, cum am exemplificat deja.
Vaccinul e purtat pe la celule, își face treaba lui, stimulează imunitatea, protejează de agenții patogeni pentru care este proiectat. Studiile îi demonstrează efectele benefice, le raportează pe cele negative, majoritatea pe termen scurt și reparabile prompt. Vaccinul ne păzește de bau bau.
Revenind la fumat, acest act duce în corp sute de substanțe nocive care ajung pe celule, în celule, în sânge. Studiile aici arată cauzalitate directă cu o pleiadă de boli, inclusiv cancere cumplite. Așadar reacții severe pe termen inclusiv lung. O țigară nu te păzește de bau bau, ci te duce mai aproape de el.
Sper că s-a înțeles bine ce am scris și textul e o deschidere de ochi. Mai ales paralela cu fumatul. Mie mi se par strigătoare la cer unele poziții care n-au niciun fundament real, când în viața noastră avem atâtea exemple rele pe care pur și simplu pare că le ignorăm”, a notat dr Vasi Rădulescu, pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Prostata este o glandă mică, de...
Tromboza reprezintă formarea unui...
Acest ceai scade tensiunea arterială...
Medicul Cătălina Poiană a vorbit...
Adevărul despre sare. Greșeala pe...
Genele lungi și voluminoase au...
Tăieturile de hârtie: cu toții le-am...
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, corpul nostru trece prin...