Congresul East Meets West 2019. Cei mai importanți specialiști din domeniul chirurgiei cardiovasulare și-au dat mâna la București

Cei mai importanți specialiști din Statele Unite ale Americii, Europa și România s-au reunit la Congresul East Meets West 2019, care a avut loc în perioada 26-28 septembrie, în București. Aceștia au dezbătut teme precum: chirurgia endovasculară și tehnici cardiovasculare minim invazive, chirurgie cardiacă minim invazivă, concepte cheie în tratarea pacienților cu ventricul unic.  

Congresul s-a axat pe trecerea în revistă a celor mai noi tehnici minim invazive din domeniu: operații valvulare endoscopice și robotice, implantare de valve transcateter, prezentarea celor mai noi endoproteze folosite în bolile aortice, dar și workshopuri de formare în domeniu pentru tinerii medici specialiști.

"Este un moment știintific deosebit, în care medicii români pot întâlni pentru câteva zile la București specialiști internaționali de prestigiu care prezintă împreună cu lideri de opinie din domeniu din România. Fiind un eveniment susținut de Societatea Internațională de profil, practic medicii noștri au privilegiul de a participa la București la o manifestare de acelasi nivel științific ca un congres european sau nord american", spune conf. dr. Victor Costache. 


În prima parte a deschiderii oficiale, organizatorii au pregătit o sesiune de Advocacy pentru Sansa la Viata a Pacientilor cu Boli Cardiovasculare din Romania.

Cu aceasta ocazie a fost tras un nou semnal de alarma ca fondurile destinate chirurgiei cardiovasculare pediatrice asigura finantarea pentru 100 de copii anual, ceea ce nu reprezinta nici 10 la suta din necesar. "Situatia chirurgiei cardiovasculare pediatrice din Romania este dificila", considera presedintele Comisiei de Chirurgie Cardiovasculara din ministerul Sanatatii, doctor Adrian Molnar, prezent la eveniment.

"Există doar două Centre, Târgu Mureş si Cluj, care realizeaza in mod constant interventii chirurgicale la copii iar în aceste douã centre exista un numar limitat de specialisti în chirurgie pediatrica"a declarat Doctor Adrian Molnar.

"În Târgu Mureş există doi chirurgi care operează în mod constant copii, iar în Cluj există un chirurg cardiovascular primar care operează în mod constant copii. În ceea ce priveşte posibilitatea de a face intervenţii chirurgicale la copii ca număr, ca finanţare, noi putem spune că în Cluj putem să operăm doi copii pe săptămână. Asta înseamnă undeva la sub 100 de copii anual. Este foarte puţin. Târgu Mureş a efectuat în cursul anului trecut în jur de 150 de intervenţii chirurgicale, ceea ce este iarăşi un număr foarte mic, având în vedere că la nivel de România avem nevoie de 1.500 de intervenţii chirurgicale la copii. S-au făcut şi intervenţii pe cardiologie intervenţională la copii în Cluj - 10, în Târgu Mureş - undeva 100 intervenţii anul trecut", a spus Molnar.

El a amintit că există centre în care se fac astfel de intervenţii, însă sporadic, în Bucureşti la Spitalul 'Marie Curie' şi Spitalul 'Grigore Alexandrescu', dar şi la Iaşi, unde se operează 'un număr limitat' de copii. De asemenea, au mai fost făcute intervenţii de acest fel şi la Sibiu într-un centru privat.

Potrivit lui Molnar, de-a lungul anilor au fost trimişi medici la specializare în afara ţării, însă mulţi dintre aceştia nu s-au mai întors.

"Ca şi posibilităţi de dezvoltare a chirurgiei cardiace pediatrice în România şi aici suntem destul de deficitari şi limitaţi din cauza faptului că tinerii se îndreaptă greu spre această subramură a chirurgiei cardiace. Este o specialitate dificilă, este o specialitate în care devii chirurg cam după zece ani de practică. Cei pe care i-am trimis din diverse centre în străinătate pentru specializare au cam uitat să vină înapoi, au rămas acolo. Sunt foarte puţini cei care au venit înapoi, poţi să îi numeri pe degetele de la o mână. (...) Suntem într-un moment dificil, de răscruce, în care trebuie să intervenim mai hotărât", a susţinut Molnar.

"Fondurile destinate chirurgiei cardiovasculare sunt alocate iresponsabil", sustine presedintele Societatii Romane de Chirurgie Endovasculara, Victor Costache.
El a explicat, in deschiderea Congresului East meets West 2019, ca Romania ocupa primul loc in Europa in privinta deceselor prevenibile.

Conferentiar doctor Victor Costache a precizat ca o analiza a Bancii Mondiale arata faptul ca exista un decalaj din ce in ce mai mare intre politicile publice de sanatate ale Romaniei si cele din celelalte tari ale Uniunii Europene. Medicul a mentionat ca in prezent dotarea spitaleor cu aparatura pentru domeniul chirurgiei cardiovasculare nu acopera nevoile populatiei. Victor Costache a atras atentia ca Romania ocupa locul trei in lume si locul intai in Europa privind mortalitatea din cauza bolilor cardiovasculare

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel