La vârsta a doua, prevenția...
Conform Hotărârii nr.80, „se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10.10.2021.
Art.2 - Măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, propuse a fi adoptate începând cu data de 10.10.2021, în contextul epidemiologic actual, sunt prevăzute în anexa la prezenta hotărâre.
Art.3 - Măsurile propuse în prezenta hotărâre produc efecte doar în situația aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administrației publice centrale”.
În cele 21 de pagini cu măsuri ale Anexei la Hotărârea nr.80 se arată, printre altele, că:
- Se propune menținerea obligativității purtării măștii de protecție în toate spațiile publice închise, precum și în spațiile publice deschise precum piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă, sau în alte zone cu potențial de aglomerare stabilite prin hotărâre a comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
- Se propune menținerea posibilității izolării și carantinării în condițiile art. 7, 8, 11 și 12 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic şi biologic, republicată cu modificările și completările ulterioare.
- Se propune menținerea testării săptămânale, prin grija direcțiilor de sănătate publică, a personalului de îngrijire şi asistență, a personalului de specialitate şi auxiliar care își desfășoară activitatea în centrele rezidențiale de îngrijire şi asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii şi adulți, cu şi fără dizabilități, precum şi pentru alte categorii vulnerabile.
- Se propune menținerea restricțiilor privind organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise și desfășurarea acestora în condițiile punctelor 9-53
- Se propune ca desfășurarea competițiilor sportive pe teritoriul României, în spații închise sau deschise, să poată fi realizată cu participarea spectatorilor până la 75% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori. Se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RTPCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2,
- Se propune ca desfășurarea competițiilor sportive pe teritoriul României, în spații închise sau deschise, să poată fi realizată cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Aceleași condiții de participare ca la puncul anterior.
- Se propune ca desfășurarea competițiilor sportive pe teritoriul României, în spații închise sau deschise, să poată fi realizată, doar în intervalul orar 5,00- 24,00, cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori. Se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.
- Se propune ca, în condițiile pct. 14, organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte să fie permisă, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție, dacă incidența cumulată la 14 zile din județ/localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori. Pot participa DOAR persoanele enunțate la punctul anterior.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
La vârsta a doua, prevenția...
O boală tăcută și devastatoare,...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Diabetul nu doare, dar dacă simți...
Printr-un gest care durează doar...
Vitamina D, supranumită ”vitamina...