CNCAV: Vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârste între 5 și 11 ani începe din 26 ianuarie

Vaccinarea. Foto: Pixabay
Începând cu data de 26 ianuarie, copiii cu vârste între 5 și 11 ani vor putea fi imunizați anti-COVID, a anunțat CNCAV. Din aceeași dată platforma online va permite programarea pentru vaccinare și a minorilor, dar trebuie îndeplinite câteva condiții: 

Comitetul național pentru coordonarea activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV) a anunțat care vor fi modalitățile de administrare a vaccinului Comirnaty-Pfizer/ BioNTech împotriva COVID-19, pentru grupa de vârstă 5 - 11 ani, începând cu data de 26 ianuarie.

„Astăzi, cu sprijinul Serviciului de Telecomunicații Speciale, platforma de programare permite programarea copiilor cu vârste între 5 și 11 ani, pentru data de 26 ianuarie. Programarea se va efectua doar în centrele de vaccinare regăsite în platformă cu denumirea P_Ped, prin intermediul conturilor părinților sau ale reprezentanților legali. La acest moment, în platforma de programare sunt configurate 219 cabinete de vaccinare pediatrice la nivel național. Vaccinarea se poate realiza și fără programare, prin prezentare directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate copiilor sau în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze pediatrice, pe tot parcursul programului de lucru. De asemenea, Registrul Electronic Național al Vaccinărilor este optimizat și permite procesarea datelor pentru această categorie eligibilă la vaccinare", a precizat CNCAV, într-un comunicat.

Specialiștii CNCAV subliniază că:

- sunt obligatorii acordarea consimțământului informat de către părinți sau de către reprezentantul legal al minorului și efectuarea triajului medical prin completarea chestionarului de triaj dedicat copiilor; modelele sunt disponibile și pe platforma națională de vaccinare;

- schema de vaccinare a copiilor cu vaccinul Comirnaty este de 10 micrograme/doză, la interval de 21 de zile; administrarea fiecărei doze
se efectuează intramuscular, similar celorlalte grupe de vârstă eligibile;

- dacă se inițiază vaccinarea la copiii care împlinesc 12 ani între administrarea celor două doze, aceștia continuă schema de vaccinare cu doza pediatrică de 10 micrograme.

CNCAV menționează că vaccinul Comirnaty produs de compania farmaceutică Pfizer/ BioNTech este deja aprobat pentru administrarea la populația de peste 12 ani.

„În urma finalizării evaluării datelor științifice a rezultat că raportul beneficiu/risc este pozitiv, mai ales la copiii care au comorbidități și care prezintă un risc crescut de a dezvolta forme severe ale infecției cu SARS-CoV-2. Reglementările menționate se bazează pe studiile de siguranță și recomandările care arată că răspunsul imun rămâne maximal pentru beneficiari în cazul administrării vaccinului Comirnaty. Studiul realizat la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani a arătat că răspunsul imun la Comirnaty administrat la o doză mai mică (10 micrograme) a fost comparabil cu cel observat la doza mai mare (30 micrograme) administrată celor peste 16 ani (măsurat prin nivelul de anticorpi împotriva SARS-CoV-2)”, arată CNCAV. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel