Ciorba, preparat dietetic și sățios. Dr. Mihaela Bilic: O să aveți surpriza să slăbiți, în loc să vă îngrășați

Ciorba este un preparat dietetic și sățios, de care nu ar trebui să fugim atunci când ținem cure de slăbire. 

"Dacă nu știți ce preparat este dietetic și sățios, alegeți fără ezitare ciorba. indiferent că e vorba de ciorbă de perișoare, ciorba de cartofi cu afumătură sau ciorbă de porc acrită cu zeamă de varză.

Ce avantaje are ciorba din punct de vedere nutritiv?

În primul rând are peste 80% apă, în care se găsesc cantități mici de carne, legume și făinoase (orez sau cartofi). Deci indiferent cât de consistentă este, o porție de ciorbă va fi echivalentă cu numai o jumătate de porție de felul 2. Apoi în ciorbă nu se poate “ascunde” grăsimea, aceasta se ridică la suprafață și poate fi îndepărtată ușor.

Ciorba ține stomacul plin de două ori mai mult timp decât o porție de felul 2, fenomen numit “paradoxul ciorbei”- deci e și sățioasă și dietetică. Nu contează dacă ciorba e acrită cu borș sau zeamă de varză, ambele produse sunt fermentate, conțin bacterii benefice și au efect probiotic.

La capitolul porție corectă puteți fi generoși, 2-3 polonice de ciorbă satură și umplu stomacul - cât să nu mai rămână loc pentru alte mâncăruri “periculoase” pentru siluetă.

Și nu, nu se mănâncă ciorba doar la masa de prânz, ci și la cină. Nu uitați că francezii numesc masa de seară “souper”. Deci abuzați de ciorbă și o să aveți surpriza să slăbiți, în loc să vă îngrășați!!", a precizat medicul nutriționist Mihaela Bilic pe Instagram. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel