Trei factori de risc majori duc la...
Prof. Univ. Dr. Patriciu Achimaș Cadariu, Președintele Grupului pentru Combaterea Cancerului din Parlamentul României a vorbit despre cheia în prevenirea și tratarea cancerului de col uterin.
"Primele rezultate cu siguranță nu vor fi vizibile prin profilaxie, așa cum se așteaptă lumea. Asta o spun cu toată responsabilitatea. Pentru ca screeningul să își arate roadele trebuie să treacă decade. Vedem modul în care incidența și mai ales mortalitatea prin cancerul de col uterin a scăzut în țările nordice, care au început screeningul într-o altă epocă, cu așa numitul examen Babeș Papanicolau, nu exista vaccinare, dar scăderea s-a petrecut lent, în cinci decade.
Deci cine își imaginează că asta e o modalitate prin care o să vedem peste noapte minuni, se înșală și nu știe despre ceea ce vorbește. Am învățat acești termeni frumoși în ultima vreme, screening, profilaxie, sunt foarte utili, trebuie să recunoaștem acest lucru, dar chiar și în țările care își doresc să facă mult lucrurile nu stau atât de grozav.
Drama radioterapiei în România. Achimaș Cadariu: Paradoxal! O problemă foarte serioasă
Atâta vreme cât OMS fixează ca un target 70% screening la col uterin, înseamnă că țări din vest nu ating nici ele procentele acestea. E complicat pentru că nu e vorba de o singură recoltare a unei analize, e vorba de rețele, de standardizare, control de calitate, laboratoare de referință, e o întreagă știință.
E vorba de o muncă de furnică ce trebuie făcută zi de zi cu consecvență. Asta e cheia.
Putem face acești pași dacă vom folosi tehnoloogiile noi pe care le avem, de exemplu vaccinarea care dincolo de orice nebunie a antivaciniștilor e vorba de o vaccinare care și-a demonstrat eficiența și care va eradica boli pe continente și noile tehnologii din zona tratamentelor sistemice, a radioterapiei, a chirurgiei", a declarat Patriciu Achimaș Cadariu, în exclusivitate pentru DC Medical și DC News, în cadrul dezbaterii "Cancerul poate fi învins prin prevenție, depistare precoce și terapie inovatoare".
"Planul de combatere a cancerului a fost prezentat în luna ianuarie și de atunci a fost îmbunătățit. Au avut loc numeroase întâlniri. Avem în acest moment o formă mult mai completă și mai complexă a lui. Sigur, e ca atunci când nu ești mulțumit de modul în care scrii doctoratul și tot stai să adaugi la el. O formă perfectă nu va fi niciodată, dar vă spun așa ca un om care mă ocup de 10 ani și de politici și de sănătate, eu îmi pun semnătura cu toată încredrea pe forma aceasta.
Evident, dacă va trece prin parlament va putea suferi modificări, dar e foarte important să nu așteptăm la nesfârșit lansarea lui deoarece incepe finanțarea prin plan european de cancer și e construit pe acei piloni și cred că este un mare plus în raport cu alte planuri de cancer foarte bune din numeroase țări din Europa. Deci este important să putem atrage cât mai multe fonduri din planul european de cancer.
Realizez cât de puțin am atras până acum din fondurile europene, nu mă aștept la minuni nici de data aceasta, dar fără acest document programatic nu putem începe să scriem proiecte. Din momentul în care îl finalizăm începe greul, începe scrisul de proiecte, tocmai pentru a completa bugetul nostru cu finanțarea foarte generoasă europeană", a mai spus el.
Vezi mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Trei factori de risc majori duc la...
Conf. univ. dr. Viorica Rădoi, coordonator al Departamentului de...
Acestea sunt cele mai importante...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Zgomotul alimentar, o preocupare...
Pacienții cu dizabilități, abandonați...