Caracterizate de lipsa unui...
Ceaiul este unul dintre cele mai consumate băuturi, la nivel mondial, motiv pentru care cercetătorii au investigat efectele consumului de diferite tipuri de ceai, cum ar fi ceaiul verde, ceaiul negru și ceaiul oolong, asupra riscului de diabet. Rezultatele obținute de aceștia arată că un consum de 3 cești reduce ușor riscul, în timp ce un consum de peste 4 cești este legat de un risc cu aproape o cincime.
Potrivit OMS, aproximativ 422 de milioane de persoane trăiesc cu diabet, iar cel mai frecvent este diabetul de tip 2, care apare atunci când organismul nu poate produce suficientă insulină sau devine rezistent la insulină.
Unele studii au constatat o legătură între reducerea mortalității din toate cauzele și consumul de ceai și cafea, în timp ce alte cercetări indică faptul că un consum zilnic de ceai verde este legat de un risc mai mic de diabet de tip 2, respectiv de un risc mai mic de mortalitate în rândul persoanele cu diabet.
Recent, cercetătorii au efectuat o meta-analiză a 19 studii de cohortă din opt țări pentru a investiga efectele consumului de ceai negru, verde și oolong asupra riscului de diabet de tip 2. Aceștia au constatat că consumul a 4 sau mai multe cești de ceai pe zi poate reduce riscul de diabet.
”Consumul de ceai nu pare a fi dăunător și poate conferi un mic beneficiu în reducerea riscului de diabet. Alte alimente bogate în polifenoli au arătat efecte similare”, declarat dr. Kashif M. Munir, profesor asociat de medicină la Centrul de diabet și endocrinologie al Universității din Maryland, care nu a fost implicat în studiu, pentru Medical News Today.
Astfel, cercetătorii ay descoperit că cei care beau 1-3 cești de ceai pe zi aveau un risc cu 4% mai mic de diabet de tip 2 decât cei care nu beau. Cu toate acestea, cei care au consumat cel puțin 4 cești de ceai pe zi au avut un risc cu 17% mai mic de diabet decât nebăutorii de ceai.
Un lucru important de subliniat este cel legat de faptul că aceste date s-au menținut indiferent de tipul de ceai, de sex și de zona de locuit. Lucru care i-a determinat pe cercetători să sugereze că efectele benefice ale ceaiului asupra riscului de diabet ar putea fi legate de cantitatea consumată, spre deosebire de alți factori.
”Se știe că ceaiul conține polifenoli alimentari, cum ar fi EGCG, despre care s-a demonstrat că reduc rezistența la insulină și îmbunătățesc funcția endotelială, care este importantă pentru reglarea răspunsului imunitar, a coagulării sângelui și a dilatării sau constricției vaselor de sânge. Aceste efecte pot avea efecte benefice asupra homeostaziei glucozei și pot îmbunătăți riscul de diabet”, susține Munir, cu privire la modul în care acționează ceaiul asupra diabetului.
Meta-analiza a fost prezentată în cadrul reuniunii anuale a Asociației Europene pentru Studiul Diabetului din Stockholm, Suedia.
Un studiu recent a scos la iveală că un consum regulat din unul dintre cele mai populare ceaiuri din lume poate face minuni pentru nivelul de zahăr din sânge, dar și pentru sănătate, pe termen lung, prin îmbunătățirea florei intestinale.
Astfel, cercetătorii de la Universitatea din Ohio au descoperit aceste două aspecte, care se alătură multor alte beneficii pe care le are ceaiul verde pentru sănătate.
Cercetări anterioare au legat consumul de ceai verde de îmbunătățirea sănătății inimii datorită flavonoidelor prezente în băutură - antioxidanții care pot reduce numărul de colesterol ”rău” și pot îmbunătăți funcția vaselor de sânge.
Ceaiul verde poate chiar să stimuleze sănătatea creierului, să îmbunătățească starea de spirit, să reducă stresul și să îmbunătățească calitatea somnului.
Cu toate acestea, unul dintre cele mai cunoscute beneficii ale ceaiului verde este modul în care băutura poate reduce inflamația din organism, acesta fiind principalul motiv pentru care acest nou studiu a reușit să facă legătura recentă în îmbunătățirea sănătății.
Cum influențează ceaiul verde glicemia și sănătatea intestinelor
Studiul recent publicat în Current Developments in Nutrition a acționat ca o continuare a unui studiu din 2019 care a asociat consumul de ceai verde cu obezitatea mai mică, cu riscurile pentru sănătate și cu îmbunătățirea sănătății intestinale atunci când a fost testat pe șobolani.
În noul studiu, cercetătorii au evaluat sănătatea intestinală a 40 de participanți (jumătate cu sindrom metabolic, jumătate raportată ca fiind sănătoasă) după ce au consumat extracte de ceai timp de 28 de zile. După cele 28 de zile, participanții au luat apoi un placebo pentru a evalua diferențele.
În timpul lunii de consum de ceai verde, cercetătorii au raportat niveluri mai scăzute de zahăr din sânge pentru toți participanții, precum și o scădere a inflamației intestinale. Citește mai departe AICI.
Vezi și: De ce să mănânci lactate. Care sunt alimentele ce trebuie reduse din dietă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Alimentația în sezonul rece poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...