Ce trebuie să știe românii despre asigurările private de sănătate

În emisiunea „Academia de Sănătate”, realizată la DC Medical de prof. dr. Irinel Popescu, invitații Zahal Levy și Laura Afrasine, reprezentanții grupului MediHelp International, au explicat ce trebuie să știe românii despre asigurările private de sănătate.

De ce ar avea românii nevoie de o asigurare privată de sănătate? Iată ce răspunde Zahal Levy, președintele MediHelp International, lider de piață în domeniul asigurărilor private de sănătate: „Nu cred că este vorba despre nevoia românilor, cred că dacă ne uităm la nivelul de necesitate al europenilor, astăzi situația este că majoritatea cetățenilor din Europa Centrală și de Vest într-un fel complementează nevoile lor medicale cu un fel de poliță de asigurare. Au început cu o asigurare simplă, precum polița de călătorii, pentru că oamenii știau că atunci când erau în mișcare trebuiau să își asigure potențialul risc medical al planului de sănătate, dar apoi au început să afle că în țările unde locuiesc era posibil să fie un neajuns în serviciile medicale. Așadar, atunci când mergi la un spital de stat este posibil să nu primești serviciile adecvate pentru că sunt foarte aglomerate, este posibil să aștepți, să ai parte de tratament cu întârziere, deci atunci te îndrepți către sistemul privat de îngrijiri. Dacă te îndrepți către sistemul privat de îngrijiri este posibil să nu îl găsești la tine în țară sau îl găsești la tine în țară, dar la un cost ridicat”. În concluzie, asigurarea medicală privată poate fi soluția pentru a ușura povara cheltuielilor medicale. 

Asigurările private de sănătate, tot mai atractive pentru români

În ceea ce privește piața asigurărilor medicale private în România, Laura Afrasine, director executiv MediHelp International, menționează că aceasta este în dezvoltare, deși companiile din domeniu nu au totuși atât de mulți clienți pe cât și-ar dori să aibă. „Clienții au început să fie mai educați decât erau la început. Momentan avem un portofoliu de câteva mii de clienți și am început și cu localnicii, la început fiind doar expați”.

În ultimii ani, și românii au început să devină conștienți de nevoie unei asigurări private de sănătate, „pentru că sistemul public de asigurări din România acoperă în teorie totul, dar în realitate nu se întâmplă așa”, atenționează Laura Afrasine.

În cazul unui diagnostic grav, cum ar fi cancerul sau necesitate unui transplant, există un impact fizic, psihologic și unui financiar care poate fi de multe ori foarte serios. O asigurare medicală privată poate oferi o mare ușurare cel puțin din punct de vedere financiar. Însă planurile de asigurări private acoperă nu doar cazurile catastrofice, ci și planuri comune de sănătate și de prevenție.

„Toate cele 5 planuri pe care le oferim acoperă toate cazurile catastrofice. Am avut și avem printre clienții noștri oameni diagnosticați cu cancer care au avut nevoie de acoperiri de mii de euro, sute de mii de euro”, a subliniat Laura Afrasine. 

Mai multe informații despre asigurările private de sănătate aflați în video:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel