Vezi și: Dieta pesco-vegetariană, opțiunea potrivită pentru vârstnici. Prelungește durata de viață

Apoplexia, o afecțiune medicală cu rădăcini adânci în istoria medicinei, a fost descrisă pentru prima dată în scrierile lui Hipocrate, fiind asociată cu simptome severe precum dureri de cap și pierderea conștienței. De-a lungul secolelor, înțelegerea acestei condiții a evoluat, trecând de la teoriile hipocratice și galenice la conceptele moderne care includ apoplexia pituitară.

Această afecțiune gravă, ce poate afecta persoanele cu macroadenome pituitare, necesită intervenții urgente pentru a preveni complicații severe, precum pierderea ireversibilă a vederii.

Apoplexia, în scrierile antice

Termenul apoplexie își are rădăcinile în scrierile medicale antice, în special în cele ale lui Hipocrate, datând din jurul anului 400 î.Hr. Textele hipocratice descriu apoplexia ca o condiție medicală bruscă și severă, caracterizată prin simptome precum dureri de cap severe, pierderea conștienței și funcții corporale involuntare.

 Rezumatul realizat de Thomas Kirkland în secolul al XVIII-lea al acestor idei subliniază influența durabilă a gândirii hipocratice. El a observat că apoplexia afectează predominant persoanele în vârstă, cu un debut tipic între 40 și 50 de ani, și tinde să fie mai frecventă în sezoanele de iarnă și ploaie.

Hipocrate a atribuit această afecțiune unui dezechilibru al celor patru umori ale corpului: sânge, mucozitatea, bila neagră și bila galbenă. Tratamentul includea curățarea tubului digestiv și sângerea, menite să restabilească echilibrul natural al corpului. Această înțelegere a pus bazele pentru interpretările medicale ulterioare ale apoplexiei, potrivit Science Direct.

Vezi și: Limitarea glucozei, cheia pentru reîntinerirea creierului

Apoplexia, extinderea galenică

Medicii romani Galen din Pergam (129–201 d.Hr.) a extins cadrul hipocratic cu teoriile sale complexe despre fiziologia neurală. Galen a propus că "spiritele vitale" generate în inimă și transmise către creier, joacă un rol crucial în funcțiile corporale. El a sugerat că apoplexia ar putea apărea dintr-o obstrucție a acestor spirite vitale, provocată de o acumulare de mucozitate în ventriculele creierului.

Pentru Galen, recunoașterea semnelor vitale era esențială pentru prognostic mai degrabă decât pentru diagnostic. El a identificat că o apoplexie severă, însoțită de un disconfort respirator semnificativ, era de obicei fatală, în timp ce cazurile cu un disconfort respirator minim aveau șanse mai mari de recuperare. Această accentuare a prognosticului a influențat comunitatea medicală timp de secole.

Apoplexia în Evul Mediu

În ciuda avansurilor semnificative realizate de Galen, literatura medicală din Evul Mediu și Renaștere a prezentat puține progrese în înțelegerea apoplexiei. Doctrinele galenice au dominat gândirea medicală, iar istoricii notează că conceptele fundamentale au rămas neschimbate până cel puțin în secolul al XVIII-lea.

În 1820, Cooke a definit apoplexia ca o stare în care funcțiile animale sunt suspendate în timp ce funcțiile vitale persistă, subliniind cât de profund înrădăcinate erau ideile galenice în literatura medicală.

Vezi și: Nivelurile ridicate de cadmiu, asociate cu deteriorarea cognitivă. Are și efect cancerigen

Apoplexia - FOTO: Freepik@kjpargeter

Apoplexia, implicații moderne

În medicina contemporană, termenul apoplexie este asociat în mod special cu apoplexia pituitară, o afecțiune gravă care afectează persoanele cu macroadenome pituitare. Această condiție implică hemoragie acută în glanda pituitară, prezentându-se cu simptome precum durere de cap severă, greață, pierdere a vederii și paralizii ale nervilor cranieni. Dacă este lăsată netratată, poate duce la insuficiență adrenală și pierdere ireversibilă a vederii.

Intervenția chirurgicală este, de obicei, recomandată în termen de 24 până la 48 de ore de la debutul simptomelor, mai ales dacă există pierdere progresivă a vederii.

Deși majoritatea cazurilor de apoplexie pituitară apar spontan, anumiți factori,  cum ar fi leziuni craniene, terapie anticoagulantă și radioterapie, pot precipita aceste evenimente. Studiile indică faptul că riscul de apoplexie pituitară este semnificativ mai mare în cazul macroadenomelor comparativ cu microadenomurile.

Evoluția apoplexiei, de la teoriile hipocratice la înțelegerea contemporană, reflectă schimbări semnificative în cunoștințele medicale.

Vezi și: Dioxidul de carbon, pericolul invizibil din fermentarea mustului. Dr. Cristian Paparău: Riscul de intoxicație este foarte mare

Ce este, de fapt, apoplexia

Apoplexia este un termen medical care se referă la o afecțiune bruscă și severă a sistemului nervos central, care poate fi cauzată de diverse condiții. Deși este adesea asociată cu accidente vasculare cerebrale (AVC), apoplexia poate avea diferite forme, incluzând:

Apoplexia cerebrală: Aceasta este cea mai frecventă formă și se referă la o pierdere bruscă a funcției cerebrale, cauzată de o întrerupere a fluxului de sânge către creier, fie printr-o blocare (AVC ischemic), fie printr-o hemoragie (AVC hemoragic).

Apoplexia pituitară: Aceasta este o urgență medicală care apare atunci când glanda pituitară suferă o hemoragie sau un infarct, cel mai adesea în contextul unui macroadenom pituitar. Simptomele includ dureri de cap severe, greață, vărsături, pierdere a vederii sau afectarea funcției hormonale, potrivit MedlinePlus.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.