Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Medicul infecționist Adrian Marinescu a declarat, într-o intervenție telefonică la digi24, că momentan nu se știe dacă o persoană vaccinată poate da mai departe virusul SARS-CoV-2.
”Vaccinul are un rol individual, adică o persoană vulnerabilă, în momentul în care s-a vaccinat și s-a făcut schema completă, are o probabilitate extrem de mică de a se îmbolnăvi, adică nu va mai face o formă severă. Nu avem date însă foarte clare despre riscul de transmitere la cei care s-au vaccinat. Sunt diverse studii, se vorbește de o reducere clară a riscului, dar nu putem avem o garanție în acest moment că cel care s-a vaccinat nu transmite mai departe.
Și atunci în mod logic ar fi așa: să avem o imunizare cât mai importantă la nivelul populației în așa fel încât persoana de lângă mine căreia i-aș putea eventual să-i transmit având un risc chiar dacă m-am vaccinat să fie de asemenea vaccinat. Altfel spus, dacă vom ajunge la o imunizare care să fie de minim 60-70%, atunci ne putem gândi la aceste măsuri de relaxare, dar nu vor veni dintr-odată peste noapte, așa cum nu au venit nici măsurile restrictive, deci probabil că undeva din vară, toamnă am putea să ne gândim - și nu vorbesc doar de mască, ci și de alte activități care ar putea să fie reluate.
Revenirea la viața normală se va face în pași și trebuie să fim siguri ca atunci când sunt aceste etape de relaxare nu vin cu o creștere ulterioară. Ele trebuie să se întâmple gândit și să fie un număr foarte mare de oameni care s-au imunizat prin vaccinare. Cumva vom avea o imunizare dublă: a celor care au trecut prin boală și a celor care s-au vaccinat și atunci lucrurile vor fi într-adevăr mai simple”, afirmă medicul Adrian Marinescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Radiografiile și radiațiile din...
De ce să apelezi la medicamente...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...