Carne și grăsimi în exces, risc aproape dublu de cancer colorectal

Carne rosie și grăsime
Un nou studiu arată că o dietă care promovează inflamația, care presupune, în general, consumul de carbohidrați rafinați, carne roșie și prelucrată și grăsimi saturate sau trans, aproape că dublează riscul apariției cancerului colorectal.

Cercetatorii de la Molecular Mechanisms and Experimental Therapy in Oncology program (Oncobell) al Institutului de Cercetare Biomedicala Bellvitge (IDIBELL) și al Institutului Oncologic Catalan (ICO), împreună cu cei de la Institutul Biodonostia de Cercetare a Sănătății (IIS Biodonostia) au realizat un studiu multicentric, publicat în jurnalul de specialitate Nutrients, care arată o corelație între dieta pro inflamatorie, bazată pe carne și grăsimi, și una antioxidantă slabă și riscul de a dezvolta cancer colorectal și de sân.

Risc aproape dublu pentru cancer colorectal

„Am observat o asociere între riscul de a dezvolta cancer colorectal și potențialul inflamator al dietei. Adică, participanții la studiu care au urmat o dietă inflamatorie (cu carne și grăsimi, n.r.) au avut aproape de două ori mai mare riscul de a dezvolta cancer colorectal, care este al patrulea cel mai frecvent cancer la nivel mondial", explică Dr. Mireia Obón, unul dintre autorii principali, de la IDIBELL-ICO. „Pe de altă parte, nu am apreciat o creștere semnificativă a riscului de cancer mamar. De aceea trebuie să efectuăm mai multe studii pentru a verifica dacă există într-adevar o corelație cu alți factori", a adăugat ea.

În studiu au fost incluse 1.852 cazuri de cancer colorectal și 1.567 cazuri de cancer la sân din Spania, iar ca grupuri de control 3.447, respectiv 1.486 de persoane.

Prea multă carne, prea puține fructe și legume

O dietă inflamatorie se caracterizează, de obicei, prin consumul de carbohidrați rafinați, carne roșie și prelucrată și grăsimi saturate sau trans. Dintr-un total de 45 de elemente care țin de alimentație, 9 au fost găsite a fi cele care favorizează cel mai mult inflamația: energie, carbohidrați, proteine, grăsimi totale, grăsimi saturate, grăsimi trans, colesterol, vitamina B12 și fier, se arată în studiu.

Totodată, într-o dietă antioxidantă, consumul de legume, leguminoase, fructe și nuci predomină. Dar dacă nu consumăm suficient din aceste alimente, atunci capacitatea organismului de a produce antioxidanți scade. Stresul oxidativ apare atunci când organismul nu mai are/produce suficienți antioxidanți pentru a lupta cu radicalii liberi.

„În acest studiu ne-am concentrat asupra rolului dietei și în special asupra capacității sale inflamatorii și antioxidante, deoarece există dovezi că inflamația cronică și stresul oxidativ influențează dezvoltarea acestor două tipuri de cancer", a arătat dr. Víctor Moreno, șeful grupului de cercetare a cancerului colorectal de la IDIBELL-ICO.

„Faptul că adopți o dietă pro-inflamatorie și pro-oxidantă este un factor de risc foarte important pentru cancerul de colon. Partea pozitivă este că acesta este un factor modificabil și, prin urmare, poate fi schimbat", subliniază Dr. Mireia Obón.

„De aceea, pentru a preveni astfel de forme de cancer, este foarte important să respectăm recomandările agențiilor oficiale și ale agențiilor internaționale. Ar trebui să ne reorientăm obiceiurile alimentare față de o dietă mediteraneană bogată în fructe și legume, nuci, cereale integrale și uleiuri sănătoase, cum ar fi uleiul de măsline, și să ne îndepărtăm de o dietă mai pro-inflamatoare", susține ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel