Care este Regula lui 2 la masa de Crăciun. Pleșea: Inhibă pofta de mâncare

care este regula lui 2. FOTO: Freepik
Care este Regula lui 2 și cum poți să gestionezi avalanșa de mâncături tradițonale de sărbători.

Masa festivă de Crăciun poate să fie o adevărată provocare pentru cei care se străduie să urmeze un stil de viață sănătos, cu o dietă echilibrată. Iar atunci când mergi în vizită ai două opțiuni, fie vii cu salata de acasă, fie îți calci peste principiile nutriționale.

Dr. Ruxandra Pleșea a explicat cum poți să gestionezi această perioadă astfel încât nici să nu faci exces de mâncare, dar nici să nu îi superi pe comeseni, musafiri sau gazde.

”De obicei la masă, la prieteni, la rude, găsești produse din porc, pâine și cel mult murături. Masa de sărbătoare este cam așa și o portocală, două, de decor. Ce să faci în acele condiții? Mănânci, că îți este foame. Ai sărit peste micul dejun, peste prânz, ca să nu mănânci foarte mult. Dar vei mânca și peste normal, căci așa se întâmplă dacă mănânci o dată în zi și seara”, a spus nutriționistul Ruxandra Pleșea la Neatza cu Răzvan și Dani de la Antena 1.

Mai mult, susține aceasta, există și posibilitatea de a te întâlni și cu propriul frigider, ”căci noaptea, foamea de peste zi se contorizează, iar în frigider găsești aceeași dușmani. Dar, trebuie să avem și înțelepciune. Ne cumpărăm și o salată, de preferat cu frunze verzi, sau o pungă cu spanac, salată verde ori rucola. Aceasta ne ajută și pentru digestie, stimulează funcția hepatică”, a mai spus nutriționistul, care a exemplificat cum trebuie să arate un meniu de sărbătoare.

”O șuncă, un preparat de porc foarte bun, pe care îl însoțim obligatoriu cu legume. Fibrele și uleiul din salată vor da senzația de stomac plin și vei fi mai plin când începe masa și atunci vei mânca mai puțin.

Dar ai nevoie și de un carbohidrat, iar atunci este bine să îți pui o felie de pâine integrală și în felul acesta ți-ai construit farfuria ideală. Acești carbohidrați lenți îți vor menține glicemia constantă. Neapărat să folosești ulei sau alte surse de grăsime, pentru că dacă ai în mâncare grăsime, fibre și proteine, mâncarea stă mai mult în stomac și te simți mai sătul”, a mai spus nutriționistul.

Vezi și: Alimente care reduc simptomele tulburării afective sezoniere. De ce e bine să bei vin fiert

Ceaiul care taie pofta de mâncare

Potrivit nutriționistului, ceaiul de mentă, cel verde, dar și cel de ghimbir sunt eficiente pentru a tăia pofta de mâncare și astfel să nu ”tânjim” la platourile de pe masă, dar nici să nu plângem din cauza kilogramelor în plus.

”Toate sunt dovedite cu studii că presează pofta de mâncare. Menta este extraordinară. Dacă mestecăm câteva frunze de mentă sau dacă o punem în salată, și ea inhibă pofta de mâncare.

În general, toate condimentele, piperul, sosul wasabi, scorțișoara, toate au dovedit că fac acest lucru. Cu cât este mai iute mâncarea, cu atât scade apetitul.

Dacă găsim un sos iute, tabasco, de exemplu, îl luăm la noi și acesta va fi arma cu care combatem pofta de mâncare”, a mai spus nutriționistul.

Regula lui 2

În ceea ce privește consumul de băuturi la masa de Crăciun, specialistul în nutriție a subliniat că ”alcoolul îngrașă și deshidratează, iar a doua zi vei fi mai pufos. Însă pentru a controla lucrurile îți propui două două băuturi. Regula lui 2: două prăjituri, două băuturi.

Alcoolul, cu cât este mai tare cu atât are mai multe calorii. Vinul este cel mai potrivit, vinul asortat la friptură, probabil că un vin roșu sau un vin roze. Murăturile sunt foarte bogate în probiotice și pot ușura digestia. În general când te confrunți cu gaze, cu balonare, ele cam inhibă pofta de mâncare.

La fel și migdalele. Din 2006 a apărut un studiu care spune că migdalele inhibă pofta de mâncare, țin de foame, au multe calorii, fibre și grăsimi complete”, a mai spus nutriționistul.

Cum pentru mulți portocalele sunt asociate cu mirosul de Crăciun, nici acestea nu trebuie să lipsească de pe masă, decât în cazul în care cineva suferă de boala de reflux gastric, acestei categorii de persoane fiindu-i interzis consumul, oricât de bune și de sănătoase sunt.

Altfel, în cazul în care vrei să înlocuiești cozonacul sau prăjitura, portocala este varianta ideală.

Mai mult decât atât, susține nutriționistul, discuțiile de după masă s-au dovedit a fi o bună metodă de a ne abate gândul se la mâncare. 

Vezi și: Recunoașterea publică a afecțiunilor, impact asupra societății. Psiholog: Nu sunt singurul care se confruntă cu această problemă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Băutura miraculoasă pe care o subestimăm zilnic. De ce este importantă pe măsură ce îmbătrânim
Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel