Cancer, combinație fatală: vinul și țigările, risc imens

Consumul unei sticle de vin pe săptămână e egal cu fumatul până-n 10 țigări, susține un studiu
Să bei o sticlă de vin pe săptămână are același efect pentru corp ca și fumatul între 5 și 10 țigări când vine vorba de riscul de cancer, se arată într-un studiu britanic.

Cercetători din Anglia au comparat analizele legate de consumul de alcool și fumat în contextul riscului de apariție a cancerului, iar concluzia lor a fost neașteptată: o sticlă de vin pe săptămână are același efect cu fumatul a 5 până în 10 țigări, tot pe săptămână.

Studiul britanicilor de la de la Spitalul Universitar Southampton e primul studiu ce face această comparație între alcool, fumat și riscul de apariție a cancerului, potrivit webmd.com.

De ce un astfel de studiu

Cercetătorii susțin că, pentru femei, consumul unei sticle de vin pe săptămână crește riscul de cancer la același nivel cu fumatul 10 țigări pe săptămână. Iar când zic cancer, aceștia se referă la un risc mai mare de cancer mamar. În ce-i privește pe bărbați, studiul arată că băutul unei sticle de vin în fiecare săptămână a stimulat riscul de cancer egal cu fumatul cinci țigări.

„Am efectuat pur și simplu un calcul bazat pe datele din studiile anterioare. (...) Publicul asociază alcoolul cu afecțiuni hepatice, dar în general nu este conștient că este cea de-a cincea cauză de cancer și, desigur, ratele de consum continuă să crească în multe țări", spune autorul principal, Theresa Hydes, cercetător clinic de Hepatologie la Spitalul Universitar Southampton, Anglia.

Ce tipuri de cancer ar putea face oamenii

În cercetarea lor au descoperit că la bărbați, riscul crescut de cancer a fost, mai ales, din cancerele gastro-intestinale (orofaringe, esofagian, colorectal, ficat), iar la femei - cancer mamar.

Autorii studiului au subliniat importanța aspectului descoperit între fumatul și cancerul de sân. Studii anterioare au arătat legătura dintre țigări și cancerul gastrointestinal.

„Deci, dacă 1.000 de bărbați și 1.000 de femei au consumat fiecare câte o sticlă de vin pe săptămână, aproximativ 10 bărbați și 14 femei ar face cancer. (...) Acesta este același risc de fumat în cazul a opt țigări pe săptămână pentru bărbați și de 23 de țigări pe săptămână pentru femei. E clar că nu există beneficii de sănătate de la consumul de alcool", susține Theresa Hydes.

Reacții pro și contra în Anglia

Studiul britanicilor a trezit numeroase reacții în rândul specialiștilor. Părerile au fost, ca de obicei, împărțite.

Ruth Etzioni, un biostatistician la Centrul de Cercetare al Cancerului Fred Hutchinson din Seattle, a afirmat că nu l-a convins compararea țigărilor cu alcoolul și găsește nepotrivită includerea acesteia în titlul lucrării științifice – titlul include fraza „Câte țigări sunt într-o sticlă de vin?".

„Cancerurile induse de fumat, care sunt foarte clare, nu sunt aceleași cu cele ale cancerului presupus afectate de alcool - care sunt mult mai puțin clare", aprecia acesta, potrivit webmd.com.

Alții au văzut cu ochi buni studiul. Mark Petticrew, profesor de Evaluare a Sănătății Publice în Facultatea de Sănătate Publică și Politica de la Școala de Igienă și Medicină Tropicală, din Londra, a precizat, conform aceleiași surse, că specialiștii din sănătate și publicul au speculat riscurile legate de alcool în comparație cu fumatul, iar studiul furnizează informații. El a mai amintit că e o „lucrare neobișnuită și importantă".

Mențiune

Cercetătorii subliniază că, deși datele lor prezintă o comparație realistă, ar fi bine să se înțeleagă că riscurile descrise sunt riscuri la nivel de populație și există variabile în funcție de stilul de viață, moștenirea genetică, etc.

Constatările au fost publicate online la sfârșitul lui martie în BMC Public Health.

Studiul, AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel