Bursită. Afecțiunea care provoacă dureri cumplite. Nu ignora aceste simptome

Bursita este o inflamație a bursei, un mic sac cu fluid care căptușește și lubrefiază zona în care elementele articulare - inclusiv os, tendon, ligament, mușchi sau piele -se freacă una de alta. Acest articol îți va prezenta metode de abordare a bursitei.

Inflamația este un proces important pentru corpul nostru, deoarece ajută la eliminarea microbilor și a bolilor. În esență, este o reacție defensivă.

Cu toate acestea, inflamația poate deveni dăunătoare, mai ales atunci când devine acută sau, mai rău, cronică. Bolile, cum ar fi astm, bronșita și artrita reumatoidă, sunt exemple de afecțiuni inflamatorii care sunt dăunătoare sănătății tale. Bursita, o altă afecțiune inflamatorie, este ceva ce se poate dezvolta în întregul corp, mai ales dacă ești o persoană activă fizic.

Ce este bursita și ce o cauzează?

Bursita este inflamația bursei, un sac mic care ajută la prevenirea frecării între un os și țesuturile moi din jur, cum ar fi tendoanele, ligamentele, pielea și mușchii. Partea specifică a bursei care devine inflamată este membrana sinovială, care formează întreaga bursă.

Există diferite circumstanțe care pot provoca bursita, iar una dintre cele mai frecvente este presiunea repetitivă asupra burselor, cauzată de îngenunchere sau alergare. Trauma sau rănirea zonei poate, de asemenea, să deterioreze bursa, cauzând umplerea cu sânge și umflarea.

Bursita poate apărea, de asemenea, dintr-o infecție bacteriană: Din cauza apropierii anumitor burse de piele, bacteriile pot intra în corp printr-o rană sau puncție deschisă și pot infecta bursa. Cei care au un sistem imunitar slăbit, HIV / SIDA sau lupus, au un risc crescut de bursită.

Cum știi dacă ai bursită

Cel mai important indicator al bursitei este durerea în zona afectată a articulațiilor, cum ar fi capătul cotului. De asemenea, poți observa roșeață și umflături. Dacă situația se înrăutățește rapid, este posibil să nu te poți mișca deloc.

Cum să faci față bursitei

Bursita poate să apară brusc și în mod neașteptat, devenint un inconvenient major care poate împiedica capacitatea de a-ți îndeplini munca sau sarcinile zilnice. Dacă dezvolți bursită, una dintre primele opțiuni de tratament pe care trebuie să le urmezi este să-ti odihnești zona afectată. Aceasta înseamnă că nu trebuie să faci nicio activitate intensă. Aplicarea pachetelor de gheață poate ajuta la accelerarea procesului de vindecare.

Încălzirea suficientă înainte de un antrenament, efectuarea corectă a exercițiilor și purtarea echipamentului adecvat sunt factori care pot ajuta la prevenirea bursitei, dar ar trebui să cauți și o dietă adecvată. Alimentele corecte pot face diferența, deoarece ceea ce mănânci te poate ajuta să tratezi și chiar să previi bursita pe termen lung.

Include în dieta ta:

Ananas - Acest fruct popular conține bromelaină, cunoscut că ajută la reducerea inflamației. Conform unui studiu, bromelaina s-a dovedit a fi un tratament eficient pentru pacienții care suferă de dureri de genunchi și poate fi chiar o alternativă ideală la medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS).

Papaya - Similar cu ananasul, papaya conține un compus antiinflamator, cunoscut sub numele de papaină. Potrivit unui studiu publicat într-un jurnal științific rus, papaina posedă beneficii antiinflamatorii marcante care pot ajuta la contracararea durerii artritice.

Alimente bogate în vitamina C - Este cunoscut faptul că vitamina C ajută la stimularea sistemului imunitar. Dar știi că poate ajuta și la combaterea inflamației? Într-un studiu publicat în revista Free Radical Biology & Medicine, vitamina C are capacitatea de a reduce proteina C reactivă (CRP), care este un biomarker inflamator. Pentru cele mai bune surse de vitamina C, consumă portocale, ardei grași, patrunjel și kiwi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel