Această metodă simplă ne ajută să...
Medicul dermatolog Adina Alexandru a explicat că psoriazisul, căci despre el este vorba, este o boală care, în cel mai bun caz poate fi ținut sub control cu tratamente.
„Psoriazisul este o boală inflamatorie și autoimună, deci există o predispoziție pe care unii dintre noi o avem și alții nu, există factorul genetic descris foarte clar la pacienții de vârstă tânără care fac psoriazis. Apoi, sunt anumiți factori care pot declanșa apariția bolii: stresul, infecțiile sau anumite medicamente care pot agrava sau induce pusee de psoriazis (cum sunt unele dintre pastilele pentru tratamentul hipertensiunii arteriale), dar și alcoolul”, a spus dr Adina Alexandru.
Psoriazisul, spune dermatologul, se manifestă prin apariția unor leziuni de diverse dimensiuni, fie unele mici, sub formă de puncte, fie unele medii ori placarde mari pe piele. Acestea sunt roșii, eritematoase, foarte bine delimitate și acoperite de o coajă albă, numită scuamă, care se detașează ușor. Aceste pete nu dor, dar câteodată pot prezenta mâncărime.
Cel mai frecvent leziunile apar pe coate și genunchi, dar pot apărea în orice alt loc pe piele.
„Din acest punct de vedere, pacienții cu psoriazis se confruntă cu o mare problemă în interacțiunile sociale. Din păcate, le influențează semnificativ calitatea vieții și la muncă, pentru că lumea nu știe despre ce este vorba și se ferește, dar nu este o boală contagioasă, deci nu se ia, nu ține de igienă, ține de modul în care s-a născut acel om. (...) Din păcate, nu putem face mare lucru în psoriazis. Odată ce s-a instalat boala, s-a observat ca metodă de prevenție, o manevră simplă, aceea ce a ne hidrata pielea bine între pusee (...) Din păcate, această boală nu se vindecă. Cu psoriazisul trăim toată viața, dar se poate trăi mai bine sau mai rău. Acum au apărut niște medicamente foarte utile, așa-numitele tratamente biologice care reușesc să controleze în proporție de peste 90% aceste erupții din psoriazis", a subliniat medicul Adina Alexandru, la Antena3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Trei factori de risc majori duc la...