Urmărește dezbaterea live

Asociația Elevilor din București și Ilfov solicită fonduri pentru produse de igienă

Dezinfectanți. Foto: Pixabay
Asociația Elevilor din București și Ilfov solicită primarilor să ia măsuri pentru ocrotirea sănătății elevilor. Ei cer alocarea de fonduri pentru produse de igienă: săpun, dezinfectant și mijloace de uscare a mâinilor.

Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI) solicită tuturor primarilor să ia măsuri de îndată pentru ocrotirea sănătăţii elevilor şi să acorde fonduri pentru dotarea unităţilor de învăţământ cu săpun, dezinfectant şi mijloace de uscare a mâinilor.

„Legislaţia privind asigurarea normelor de igienă nu este respectată de către directorii unităţilor de învăţământ, care au datoria legală să solicite primăriei acordarea fondurilor necesare. Elevii trebuie să fie în siguranţă pe tot parcursul educaţional al acestora, de aceea nici un factor nu trebuie să le pună sănătatea în pericol”, subliniază reprezentanţii asociaţiei într-un comunicat de presă citat de agerpres.ro.

Conform sursei citate, această obligaţie este prevăzută în art.15 din „Normele de igienă privind unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor” şi se referă la asigurarea „materialelor necesare igienei personale la grupurile sanitare din unitate, corespunzător numărului de copii şi tineri (hârtie igienică, săpun, substanţe dezinfectante, mijloace de uscare a mâinilor după spălare)”.

Asociaţia face referire şi la alte prevederi legate de „condiţiile de igienă necesare apărării, păstrării şi promovării stării de sănătate, dezvoltării fizice şi neuropsihice armonioase a acestora şi prevenirii apariţiei unor îmbolnăviri”, dar şi la faptul că de realizarea întocmai a acestor condiţii sunt responsabile conducerile unităţilor.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel