Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
USMR – Alianța Medicilor face un apel către populație pentru respectarea muncii personalului medical.
„Situația prin care trec cadrele medicale de la Spitalul Târgu Cărbunești, Gorj, ne determină să tragem un semnal de alarmă legat de situațiile, uneori asburde, de care se lovește personalul medical, în această perioadă.
Sindicatul Promedica și USMR Alianța Medicilor fac apel la comunicare, empatie și colaborare medic-pacient.
În contexte epidemiologice dificile și neprevăzute, comunicarea eficientă poate însemna complianță la tratament, dar și înțelegerea mai profundă a luptei duse de cadrele medicale, care fac totul pentru a salva și oferi cele mai bune soluții fiecărui pacient.
Acum, mai mult ca oricând, este nevoie ca medicii și pacienții să colaboreze. Pentru nimeni nu este ușor, iar meseria medicului este aceea de a salva vieți. Nu uitați niciodată asta! Facem un apel la respectarea muncii cadrelor medicale.
Medicul sau asistentul sunt cei care încasează de fiecare dată reacțiile de revoltă, nemulțumire, neînțelegere ale pacienților. Nu cadrele medicale sunt vinovate pentru „bolile” sistemului medical.
Având în vedere contextul epidemiologic actual, atât pacienții care ajung în spital cât și cadrele medicale trebuie să înțeleagă anumite reguli și un tip de comportament preventiv ce trebuie respectat.
Există protocoale care trebuie urmate, în beneficiul fiecărui pacient. Acuzații de felul „pacienții sunt sechestrați în saloane", „cadrele medicale aruncă testele”, așa cum au fost făcute zilele acestea de către unii pacienții de la Spitalul din Târgu Cărbunești sunt produsul unei revolte ce nu face decât să adâncească problema. Păstram în permanență legătură cu colegii din toată țara și știm câte eforturi depun fiecare dintre ei, pentru a oferi pacienților cele mai bune condiții de tratament.
Vorbim de reacții de nemulțumire generală cu privire la faptul că pacienții confirmați cu COVID-19 sunt internați în spitale. Sunt reacții ce nu ar trebui sa vizese munca medicilor, care lucrează oricum sub presiune”, notează reprezentanții USMR - Alianța Medicilor.
„Afirmațiile făcute în presă nu reflectă realitatea și munca depusă de fiecare cadru medical de șa Spitalul din Târgu Cărbunești. Toți facem eforturi ca pacienții să aibă tot confortul și condițiile să se facă bine și să se întoarcă acasă sănătoși. Dacă am avut pacienți nemulțumiți de faptul că nu este mâncarea bună am mers, în unele situații, și le-am adus mâncarea pe care și-o doreau, pentru că vrem să fim un sprijin pentru ei și din punct de vedere medical, dar și psihologic. Munca personalului medical, mai ales în această perioadă, este una grea, cu multă încărcătură emoțională. Nu există ca pacienții să nu primească medicamentele de care au nevoie. Nu există să nu ne pese. Nu există să nu facem tot ce ține de noi ca pacienții internați să fie bine. Îmbrăcați din cap până în picioare în echipamente de protecție, nevoiți să ne facem treaba sub presiune și uneori fără să mai ajunge acasă, la familii, mult timp, ne facem datoria. Nu putem tolera, însă, ca munca noastră să fie călcată în picioare și dezonorată. Acum, mai mult ca oricând, pacienții și medicii trebuie să fie uniți și să lupte împreună pentru a ieși învingători din această situație. Munca personalului medical trebuie respectată și recunoscută”, spune dr. Alex Ivan, medic la Spitalul din Târgu Cărbunești.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Hidratarea este un obicei esențial...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Diabetul nu doare, dar dacă simți...
Ingredientul cheie care îți menține sănătatea la vârsta a doua și...
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...