Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva a inaugurat, azi, aparatul de imagistică prin rezonanţă magnetică (RMN), echipamentul, în valoare de 3,75 de milioane de lei, fiind achiziţionat de Ministerul Sănătăţii în baza unui acord încheiat cu Banca Mondială.
În perioada imediat următoare, aparatul RMN va trece printr-o serie de teste, obligatorii la punerea în funcţiune, după care va fi introdus în circuitul medical curent.
"Este un succes la care au contribuit, cu mare pondere, Guvernul României şi Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara, în calitate de coordonator al activităţii SJU Deva, care s-a implicat pentru ca acest aparat să funcţioneze ireproşabil. Este o realizare de excepţie care va continua cu Radioterapia, cu USTACC-ul (unitatea de supraveghere şi tratament avansat a pacienţilor cardiaci critici, n.red.), cu reparaţiile capitale. Vrem să demonstrăm că SJU rămâne ceea ce a fost şi până acum, un spital de referinţă nu numai pentru judeţul Hunedoara", a declarat preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora.
Prin realizarea acestei investiţii, creşte semnificativ nivelul actului medical, asigurându-le pacienţilor investigaţii de înaltă performanţă.
"Este o zi importantă, inaugurăm aparatul RMN. Aparatul este unul de valoare şi ne va ajuta mult pentru stabilirea diagnosticelor", a declarat managerul interimar al SJU Deva, Daniela Roşca.
Aparatul RMN va funcţiona în spaţiul situat la parterul clădirii principale. Acesta cuprinde un cabinet de investigaţii, o cabină de comandă, o sală pentru pregătirea pacienţilor şi o alta pentru minori, inclusiv o încăpere pentru anestezie generală şi pentru trezire, un spaţiu de depozitare pentru produsele farmaceutice.
Cabinetul de investigaţii a fost amenajat de către furnizorul de echipamente cu materiale specifice care asigură protecţia electrostatică, lucrările executate fiind finanţate cu fonduri din bugetul judeţului Hunedoara, notează agerpres.ro.
Iniţiativa de a aduce la SJU Deva un aparat RMN i-a aparţinut fostului preşedinte al CJ Hunedoara, actualul deputat Laurenţiu Nistor, care a început în 2016 demersurile pentru cumpărarea echipamentului medical. Astfel, aparatul RMN a fost achiziţionat de Guvern prin Ministerul Sănătăţii, în baza unui acord încheiat cu Banca Mondială. Valoarea echipamentului care va funcţiona la Deva este de 3,75 de milioane de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Radiografiile și radiațiile din...
De ce să apelezi la medicamente...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...