Ambulanța Brăila, pe avarie. 17 ambulanțe în service, cu defecțiuni

SAJ Brăila a câștigat procesul
Din totalul de 42 de ambulanţe aflate în dotarea Serviciului Județean de Ambulanță Brăila, 17 se află în service din cauza defecţiunilor apărute, iar din cele funcţionale doar şapte deservesc municipiul, iar restul se află în substaţii din județ! Pacienții din Insula Brăilei așteaptă și o oră ca să ajungă salvarea la ei.

Managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Brăila, dr. Viorica Iuga, a atras atenţia că aproximativ jumătate dintre ambulanţele din dotarea serviciului se află în service pentru reparaţii, motiv pentru care acesta se lucrează „pe avarie". Presiunea este foarte mare, îtrucât zilnic, în județ, sunt în medie 100 de urgențe medicale.

Din totalul de 42 de ambulanţe, 17 se află în service din cauza defecţiunilor apărute, iar din cele funcţionale doar 7 deservesc municipiul, restul afându-se în substaţii din județ.

Mașinile, foarte vechi

„Lucrăm pe avarie, cu aproape jumătate dintre ambulanţe defecte. Maşinile sunt în general cu o vechime medie spre mare, între 5 şi peste 10 ani şi toate sunt rulate 24 de ore din 24. Presiunea chemărilor, care este constantă, cade pe cele care lucrează. Până la speranţa că vin cele noi, noi trebuie să lucrăm zi de zi, tură de tură. Ne chinuim foarte tare să asigurăm funcţionarea, măcar la linia de plutire. Încercăm să menţinem ritmul chemărilor şi să asigurăm în primul rând şi la calitate optimă urgenţele zero-unu, prioritizând cât putem celelalte transporturi sau activităţi la care trebuie să participăm", a declarat, pentru Agerpres, dr. Iuga.

Se strică pe drum spre pacient

Managerul a dezvăluit că au fost situații când o ambulanţă plecată la o urgenţă s-a stricat şi a trebuit transportată la service cu platforma, timp în care pacientul a trebuit preluat de o altă salvare, fie de la Brăila, fie de la alte servicii județene din ţară, cel mai des de la Bucureşti.

„Avem rapoarte lunare către Departamentul pentru Situații de Urgență, absolut toată lumea ştie de situaţia aceasta, dar posibilitatea rezolvării este mai grea şi mai laborioasă în timp, din cauza procedurilor. Sperăm din tot sufletul ca, măcar de la începutul anului viitor, să avem repartizate nişte maşini noi, deoarece parcul auto ar trebui înlocuit măcar în proporţie de 50%", a mai spus dr. Iuga.

Pacienții din Insula Brăilei așteaptă o oră ambulanța

„Până acum câteva luni, situaţia era foarte grea, pentru că satele sunt la 50 de kilometri în sudul insulei. Fiecare deplasare în Insula Mare a Brăilei dura două ore şi jumătate, deoarece drumul era extrem de prost, ca să nu mai spun de partea cu trecutul cu bacul. Acum s-a asfaltat în sfârşit şi s-a scurtat perioada de ajungere la caz la o oră. Orice maşină mergea în IMB era garantat stricată", a conchis managerul SAJ Brăila.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel