Alcool: pericolele la care sunt expuși apropiații consumatorilor de băuturi alcoolice. Studiu

Consumul de alcool FOTO: pexels.com
Un studiu susține că persoanele care consumă alcool își pun în pericol familia și prietenii. 1 din 5 americani au fost răniți de oameni alcoolici în ultimul an.

Alcool, pericolele. Cercetători de la Institutului de Sănătate Publică din Emeryville, California, susțin că oamenii care consumă des alcool ar fi bine să fie conștienți asupra impactului pe care obiceiul lor îl are asupra celor apropiați, informează medicinenet.com.

Studiul, publicat pe 1 iulie în Jurnalul de Studii privind Alcoolul și Drogurile, susține că efectele alcoolului "la mâna a doua" sunt larg răspândite și că aproape 1 din 5 americani au raportat că au fost agresați de oameni alcoolici în ultimul an. Aceste agresiuni presupun amenințări, proprietăți deteriorate, vandalism, agresiune fizică.

Alcool, pericolele: observațiile studiului

Cercetarea a inclus date din două studii făcute, în 2015, pe circa 9.000 de adulți, la nivel național în State. Autorii studiului au observat că 21% dintre femei și 23% dintre bărbați au fost afectați de consumul altora de alcool în ultimul an.

Deși bărbații și femeile au raportat niveluri similare de rău, prejudiciile pe care le-au experimentat au fost diferite: femeile aveau mai multe șanse de a avea probleme financiare sau de familie din cauza consumului de alcool al altei persoane; la bărbați – agresiunile era legate de proprietăți ruinate, vandalism și agresiune fizică.

"Persoanele care consumau mult alcool ar fi fost cele mai susceptibile să raporteze daunele provocate de consumul altora de băuturi alcoolice", a reieșit din cercetare. Prin consum mult de alcool, autorii studiului înțeleg 5 sau mai multe băuturi la un moment dat pentru bărbați și 4 sau mai multe pentru femei.

Alcool, pericolele: opinii altor experți

Cercetarea a fost însoțită de opinii al eunor specialiști ce n-au fost implicați în studiu. Unul, semnat de medicul Sven Andreasson de la Institutul Karolinska din Suedia, arată că "alcoolul generează probleme de sănătate la scară mare". Specialistul suedez a subliniat că mai mult de 5% din decesele din întreaga lume sunt atribuite alcoolului.

A doua opinie a fost a lui Timothy Naimi de la Centrul Medical din Boston care a comparat politicile pentru a proteja oamenii de efectele nocive ale alcoolului cu cele legate de protejarea oamenilor de fumatul pasiv.

Studiul poate fi citit AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Băutura miraculoasă pe care o subestimăm zilnic. De ce este importantă pe măsură ce îmbătrânim
Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel