ADEVĂRUL neînțeles despre colesterol. Dr Vasi Rădulescu: „Nu vă mai feriți ca primadonele speriate”

Ou crud. Foto: Pixabay
Toată lumea crede că LDL este colesterol „rău” și că HDL e colesterolul „bun”, dar ce să vezi poate fi exact invers, în anumite condiții, arată medicul cardiolog Vasi Rădulescu, care ne arată și exact ce face diferența. 

Ca la orice altceva în viață, când vorbim de colesterol, moderația este cheia, spune dr Vasi Rădulescu. Colesterolul așa-zis „rău” LDL are rolul lui vital în organism, cum în egală măsură, colesterolul zis „bun” HDL poate fi periculos dacă e în cantități prea mari, scrie medicul. 

„Despre colesteroale am scris in extenso pe drvasiradulescu.ro, dar tot sunt lacune mari în rândul populației, pentru că vin fel de fel de informații contradictorii din te miri ce surse. Grosso modo, colesterolul rău e LDL, iar cel bun e HDL. Fals. E tot un mit. LDL nu e un colesterol rău, el având roluri clare în corp, iar la anumite niveluri e implicat, e drept, în fenomenul de ateroscleroză, dar e nevoie acolo de mai mulți factori pentru a produce distrugeri (printre factori se numără oxidarea sau inflamația). Colesterolul HDL nu e neapărat bun, chiar dacă se știe că are roluri antioxidante și antiinflamatorii. Studiile recente au arătat că nivelurile serice mai crescute de HDL sunt chiar riscante pentru inimă, așadar trebuie să reconsiderăm indicațiile actuale și să fim mai prudenți”, notează dr Vasi  Rădulescu. 

Cardiologul arată, pe pagina sa de Facebook, că nu trebuie să evităm cu obstinație alimente consistente, ci doar să avem grijă să le mâncăm în cantitățile potrivite. 

„Am avut informații antagonice cu duiumul în cazul colesteroalelor. Ni se zice încă să ne ferim de ele, de parcă n-am avea nevoie de colesterol pentru pereții celulari, pentru neuroni, pentru hormoni. Iar din plante nu putem lua ceva similar, să fie clar! Ni s-a zis cândva să ne ferim de unt sau de ouăle consumate cu gălbenuș. În realitate, doza rămâne regină. Se poate consuma unt. Se pot mânca ouă. E ok o șunculiță. Nu vă mai feriți ca primadonele speriate de toate delicatesurile astea. N-o să muriți de la ele. Muriți din extreme, alimentație haotică, fumat, sedentarism, draci, izolare, nesomn. Fiți mai prietenoși cu colesteroalele, că nu-s chiar atât de nocive. V-o zice un om care a făcut nițică cardiologie (scuzați cacofonia) la viața lui, care savurează un unt bun pe o franzelă, se bucură de un ou poșat sau de o fripturică. Astea când nu e vegan, se știe”, punctează medicul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel