6 motive să faci zilnic dușuri reci. Cum îți îmbunătățesc sănătatea

Numai la ideea de a intra sub un duș rece în dimineața asta parcă ți s-a făcut frig, nu?!
Pentru cei mai mulți dintre noi, doar gândul de a face dușuri reci ne face să tremurăm. Când se oprește apa caldă, cade curentul și nu mai merge centrala, relaxarea dată de un duș dispare instant, înlocuită fiind de disconfort, iritare și – hai să recunoaștem - o mare de înjurături spuse printre dinți. Cu toate acestea, potrivit psihologului Alexandru Pleșea, pentru mulți dintre noi dușurile reci n-ar fi chiar atât de rele.

„Adevărul este că dușurile reci au ceva primar și natural. Milioane de oameni din țările în curs de dezvoltare din lumea întreagă încă fac baie în apă rece în fiecare zi", iar predecesorii noștri au făcut asta timp de zeci de mii de ani, arată psihologul Alexandru Pleșea.

Beneficii pe pe urma dușurilor reci

Oamenii de știință cunosc de zeci de ani beneficiile expunerii la apa rece. „Atleții de exemplu au folosit această metodă pentru a se recupera. În practică s-a descoperit că expunerea imediată la frig urmată de un program intens de exerciții fizice facilitează recuperarea cu eficiență. Un duș rece de 3-4 minute în fiecare zi, poate oferi beneficii profunde de ordin psihologic și fiziologic", afirmă psihologul.

Totodată, el crede că sunt cel puțin 6 motive pentru care dușurile reci ar trebui să intre în ritualul nostru zilnic:

1. Reduc inflamațiile!

Terapia cu dușuri reci funcționează prin redirecționarea sângelui de la zonele periferice spre vasele de sânge profunde, limitând inflamația și îmbunătățind circulația sângelui.

2. Dau stare de alertă!

Dușurile reci te obligă să respiri adânc, iar efectul este că ridici nivelul oxigenului, iar creierul tău se trezește. Simultan corpul tău împinge sângele spre organe, rezultând o circulație mai bună care echivalează cu efectul obținut atunci când faci exerciții moderate. Dacă ai sărit vreodată într-un lac înghețat, știi că nu ieși adormit dintr-o astfel de experiență", explică psihologul Alexandru Pleșea.

3. Ajută la arderea grăsimilor!

Dușurile reci cresc rata metobolismului, care, în timp, are un efect benefic asupra capacităților de ardere a grăsimilor. „Dușurile reci sunt asociate cu o talie mai subțire și moderează zahărul din sânge", consideră specialistul.

4. Imunitate de fier.

Există multe dovezi că expunerea repetată la rece ridică imunitatea. A fost legat de numărul ridicat de celule albe și de activitatea limfocitelor cytotoxic T. Un alt studiu a vizat înotătorii care au fost expuși la rece în mod repetat, iar corpurile lor s-au adaptat la stresul oxidant. Rezultatul numit de oamenii de stiintă „întărire" este răspunsul în urma expunerii la presiunile naturale care fac ca sistemul nervos să aibă o mai mare toleranță la stres și la boli”, explică psihologul Alexandru Pleșea.

5. Stare de spirit îmbunătățită.

Există dovezi de primă mână care susțin teoria că dușurile reci îmbunătățesc starea de spirit. De asemenea, există probe care sugerează că un duș rece – din cauza densității ridicate ale receptorilor de rece de pe pielea noastră – trimite un val de impulsuri electrice către creier, dând astfel un efect anti-depresiv”, spune specialistul.

6. O voință mai puternică.

Acesta este punctul cu cel mai mare impact dintre cele menționate. Ați auzit poate că voința este ca un mușchi, cu cât exersăm mai mult, cu atât va deveni mai puternică, și avem o cantitate mică pe care o putem folosi în fiecare zi până se epuizează. Este adevărat, și ca să ne întărim voința, un duș rece dimineața poate avea același efect ca 100 de flotări. Este greu la început, dar vom ajunge să așteptăm cu entuziasm această rutină, iar când vom privi în urmă peste 6 luni sau un an, vom realiza că am devenit un om nou. În cele din urmă, dușul rece este o atitudine nouă pentru sănătate pe care corpul o folosește pentru longevitate. Memoria vie, procesele și funcțiile interne, vindecarea proprie, recuperarea vitalității sunt cu adevărat menținute și ajutate prin voința celui care face câte un scurt duș rece pe zi”, conchide psihologul Alexandru Pleșea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel