Modul în care sunt preparate legumele...
Cei 16 români infectați cu noul coronavirus lucrează la o fermă din ocalitatea Madrigal de las Altas Torres, provincia Avila, Comunitatea autonomă Castilla y Leon. Ambasada României la Madrid a fost notificată cu privire la testarea pozitivă pentru infecţia cu COVID-19 a celor 16 cetăţeni români şi a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale pentru a obţine informaţii suplimentare referitoare la identitatea şi starea de sănătate a persoanelor afectate, notează agerpres.ro.
Conform unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), un reprezentant al Ambasadei României la Madrid s-a deplasat, în cursul zilei de luni, la această fermă pentru a discuta cu angajatorul, autorităţile locale, precum şi cu cetăţenii români.
Potrivit informaţiilor obţinute de către ambasadă de la reprezentantul fermei, cei 16 cetăţeni români depistaţi pozitiv cu COVID-19 se află în autoizolare în locuinţe puse la dispoziţie de angajator. Starea de sănătate a persoanelor infectate este bună, acestea fiind asimptomatice sau prezentând simptome uşoare.
Alţi 24 de cetăţeni români, contacţi direcţi ai persoanelor infectate, au fost plasaţi în autoizolare. Compania va acoperi drepturile salariale pe perioada autoizolării. Totodată, compania oferă persoanelor infectate şi celor aflate în autoizolare sprijinul necesar în vederea achiziţionării alimentelor şi altor produse de bază bisăptămânal, existând un serviciu de furnizare de astfel de produse.
„Reprezentanţii fermei au menţionat faptul că se efectuează testări săptămânale aleatorii în rândul lucrătorilor, iar activitatea va continua cu respectarea condiţiilor sanitare. De asemenea, ferma dispune de un centru medical intern care oferă asistenţă medicală angajaţilor. Din contactul cu autorităţile locale, a reieşit că focarul se află în atenţia Direcţiei teritoriale sanitare Avila, care monitorizează evoluţia epidemiologică din cadrul fermei”, menţionează MAE.
Ambasada României la Madrid continuă dialogul cu autorităţile spaniole şi menţine contactul cu angajatorul şi cetăţenii români, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale şi cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autorităţile locale în contextul pandemiei de COVID-19.
MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Madrid: 0034 642.525.590; 0034 642.525.490; 0034917344004, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de urgenţă, sau la numărul de telefon de urgenţă al ambasadei: 0034 669.362.202.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Modul în care sunt preparate legumele...
Limitarea consumului de alcool și...
Un birou modern, ajustabil pentru...
Cancerul ereditar reprezintă o formă...
Acest test îți arată cu zeci de ani...
Pe măsură ce iarna aduce zile mai...
Consumul excesiv de apă sau...