Vlad Voiculescu: Va trebui să trăim cu o formă sau alta a virusului COVID-19

FOTO Facebook Guvernul României
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat luni, 5 aprilie, că nu se ştie cât va dura până când se va reveni la "libertatea" din urmă cu un an şi jumătate, de dinainte de pandemie, şi este "foarte probabil" că lumea va trebui să trăiască "într-un fel sau altul cu o formă sau alta" a noului coronavirus.

"Nu ştim cât va dura până când vom avea libertatea pe care o aveam acum un an şi jumătate. Foarte probabil că va trebui să trăim într-un fel sau altul cu o formă sau alta a virusului şi atunci trebuie să găsim şi noi, ca ţară, şi întreaga umanitate trebuie să găsim moduri de a convieţui cu acest virus. (...) În perioada următoare avem nevoie să fim împreună şi avem nevoie să definim modul în care noi o să fim competitivi la nivel internaţional. De modul în care scăpăm sau gestionăm acest virus o să depindă capacitatea noastră de a ne plasa în această lume mare. Dacă o să rămânem cu o ghiulea atârnată de picior, fără să gestionăm criza, cu un sistem medical slăbit, asta o să impacteze tot viitorul acestei naţiuni.", a afirmat ministrul la videoconferinţa "Profit Health.forum - Sistemul sanitar, un an de pandemie: realizări, eşecuri, viitor".

El a spus că, în prezent, România se află în al treilea val de pandemie şi se cunosc mult mai multe lucruri decât în urmă cu un an şi există mai multe resurse la îndemână, în principal vaccinurile.

Avem în stânga şi în dreapta o prăpastie

 

"Avem vaccinurile care ştim că ne pot ajuta să trecem peste această perioadă extrem de dificilă şi avem de asemenea cunoştinţe despre ce face acest virus sau cât de periculos este şi care pot fi efectele pe care le poate avea asupra unui individ, asupra unei familii, asupra unei comunităţi sau asupra unei ţări. Nu cred că există nicio îndoială în momentul acesta că avem în stânga şi în dreapta o prăpastie. În momentul acesta ştim că, în condiţiile apariţiei unor noi tulpini, dacă nu respectăm anumite reguli, ştim că în faţă avem o prăpastie despre care putem să ne întrebăm cât este de adâncă. Statul, prin toate autorităţile sale, a pus un gard, dacă vreţi, sau un zid. Există voci în acest moment în societate şi mai ales în politică care argumentează că zidul ar fi construit din cărămidă şi ar fi trebui să fie din sârmă. Sau că este un metru mai în faţă sau un metru mai în spate. Noi toţi ar trebui să avem conştiinţa faptului că după acel zid, după acel gard de sârmă, de cărămidă sau de orice ar fi, este o prăpastie şi să nu facem nimic în legătură cu asta înseamnă că împingem oamenii sau să îi lăsăm în braţele bolii şi morţii. (....) Să fim o comunitate înseamnă în primul rând responsabilitate şi solidaritate", a susţinut ministrul Sănătăţii.

Cu ce propuneri vine Voiculescu

 

Potrivit acestuia, în domeniul medical, fie că se vorbeşte despre infrastructură, resurse umane, reglementări sau vaccinare, "calea este cea a onestităţii".

"Dacă vorbim despre infrastructură, atunci, onest vorbind, ştim cu toţii că s-a investit nu numai puţin, dar s-a investit şi prost. Ştim cu toţii că, pentru a face lucrurile mult mai bine pe viitor, avem nevoie să construim capacitatea statului de a implementa proiecte. Avem un exemplu cât se poate de clar de eşec al statului în a implementa proiecte pentru care deja exista finanţare. Spitalele regionale sunt doar un exemplu pe care îl cunoaşte toată lumea. Dar putem să mergem la nivel mai mic sau mai mare şi să vedem că finanţarea nu este de o vreme cea mai mare problemă", a mai afirmat Voiculescu.

În opinia sa, este nevoie de onestitate dacă se vorbeşte despre resursa umană din sectorul sanitar.

"Dacă ne uităm la resursa umană, ştim că salariile au fost ajustate într-o direcţie bună, ştim că există încă inechităţi, ştim că angajările nu s-au făcut totdeauna aşa cum se cuvine, ştim că nu avem o strategie a resurselor umane pe care să o urmăm cu toţii indiferent dacă la putere este un partid sau altul. (...) Avem nevoie de onestitate dacă vorbim de resursa umană în sănătate. Dacă vorbim de reglementări, iarăşi cu onestitate putem spune că telemedicina nu este un fenomen foarte nou, nu este ceva să nu ne fi fost de folos şi înainte de criza aceasta. Este ceva ce a trebuit să fie acceptat chiar de unii care nu acceptau telemedicina sau orice concept sau element care ţine de acest concept mai mare al telemedicinei", a mai explicat ministrul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel