Virus gripal, recomandări. De ce să te ferești

Răceala, gripă, afecțiuni respiratorii
Circulația virusului gripal din acest an ar fi mult mai activă față de cea din aceeași perioadă a anului trecut, susține un raport recent al Centrului European Pentru Prevenirea și Controlul Bolilor.

Virus gripal, recomandări. Reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență din București susține, într-o postare pe Facebook că "temperatura de afară, precum cea din aceste zile, întreține virusurile". "Mai concret spus, între 0 și 10 grade Celsius virusul gripal se răspândește cel mai bine, mai ales când afară este umezeală", susțin specialiștii unității medicale.

Virsu gripal, recomandări. Medicii SUUB vă oferă o serie de recomandări ca să vă feriți de gripă:

* Evitați aglomerația;

* Respectați eticheta de tuse (o combinație de măsuri menite să reducă la minimum transmiterea agenților patogeni respiratorii, prin intermediul picăturilor sau a altor căi aeriene). Componentele sale sunt: acoperirea gurii și nasului în timpul tusei și strănutului; nu strănutați în palme, deoarece așa transmiteți germenii, cu uşurinţă, la persoanele din apropiere şi, de asemenea, contaminați obiectele; când strănutați/tușiți fie puneți gura la încheietura brațului (dar brațul să fie acoperit de material moale), fie acoperiți bine gura cu un șervețel de hârtie, pe care apoi îl strângeți și îl aruncați la coș, spălându-vă apoi pe mâini cu apă și săpun; atunci când tuşiți trebuie să răsuciți capul departe de alții și să mențineți astfel separare spațială, în mod ideal mai mare de un metru; secreţiile respiratorii trebuie eliminate într-un șervețel sau batistă din hârtie, care se aruncă imediat după folosire.

* Purtați mască de protecție și dacă aveți simptome de infecţie respiratorie, dar și dacă circulați prin locuri aglomerate și vreți să vă protejați. Atenție: masca de protecție trebuie aruncată după folosire sau, în funcție de tipul de mască, dezinfectați-o după fiecare folosire, în condițiile specificate de producător;

* Spălați-vă pe mâini! Spălatul cu apă caldă și săpun reprezintă cea mai important regulă care ne păzeşte de transmiterea infecţiei respiratorii cu virus gripal.

* Vaccinați-vă antigripal, dacă nu ați făcut-o deja.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel