Virgil Musta, despre sindromul burnout în spitale: Întreg personalul medical, nu doar medicii, este epuizat datorită unui efort susținut pe un timp atât de îndelungat

Dr Virgil Musta
Medicul Virgil Musta, șeful Secției de boli infecțioase de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, a subliniat că întreg personalul medical suferă de burnout, adică este epuizat în urma efortului și stresului din spitale după un an de pandemie COVID-19.

„Un studiu realizat la nivelul spitalului nostru arată că în anumite momente și pe anumite secții, acest burnout a ajuns la nivele îngrijorătoare. Întreg personalul medical, nu doar medicii sunt epuizați datorită unui efort susținut pe un timp atât de îndelungat. Un efort în care au fost nevoiți să facă ore suplimentare în care s-a lucrat sub presiunea stresului de a fi infectat, sub presiunea pacienților care evoluau sever și încercam să facem tot posibilul ca să salvăm vieți.

S-a constatat din acest studiu că marea majoritate a personalului nu mai are timp pentru sine, nu mai are timp liber ca să petreacă cu familia, nu dorm suficient de mult ca să se odihnească organismul. Toate acestea sunt simptome și situații care, din păcate, au creat această stare de stres a personalului.  Anul trecut am observat că Italia în momentul când a fost blocată, mortalitatea a crescut de la 3-4% la peste 12%.

Eu cred și am speranța că vom reuși să blocăm această evoluție a pandemiei și să se ne stabilizăm la un nivel suportabil pentru spitale, astfel încât să nu intrăm în imposibilitate de a mai oferi serviciile medicale. Acest lucru se poate realiza cu o singură condiție: lupta să nu se ducă numai în spital. Lupta să se ducă în comunitate, lucru pe care îl repet de aproape un an în care avem nevoie de înțelegere, responsabilitate și solidaritatea comunității de a nu se îmbolnăvi și de a înțelege că nu este de glumă cu acest virus”, a explicat Virgil Musta, la B1TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel