Varianta Delta se poate răspândi mai rapid în școli dacă nu se poartă măști în interior. STUDIU

Un studiu american susține că varianta Delta a infecției COVID se poate răspândi rapid în școli când profesorii și personalul nevaccinat nu poartă măști de protecție în interior.

Un studiu din SUA scoate în evidență importanța purtării măștii de protecție în interiorul școlii, dacă personalul nu este vaccinat.

”Studiu SUA: Varianta Delta se poate răspândi rapid în școli atunci când profesorii și personalul nevaccinat sunt în interior și nu poartă măștile de protecție.

Cazul unui focar asociat cu varianta Delta într-o școală primară din Marin, California, în perioada mai-iunie 2021.În perioada 23 mai - 12 iunie 2021, au apărut 26 de cazuri de COVID-19 confirmate în rândul elevilor unei școli primare din Marin, California după expunerea la un profesor infectat și nevaccinat.

Rata de atac într-o clasă afectată a fost de 50%; riscul este corelat cu apropierea locurilor elevilor față de profesor. Profesorul a raportat că a devenit simptomatic pe 19 mai, dar a continuat să lucreze timp de 2 zile înainte de a primi rezultatul testului, pe 21 mai.

Începând cu 23 mai, au fost raportate cazuri suplimentare de COVID-19 în rândul altor membri ai personalului, elevi, părinți și frați ai celor care aveau legătură cu școala.

Mai multe despre studiul din SUA: bit.ly/MMWR82721b

Măsuri de prevenire și combatere a infectării cu SARS-CoV-2:

- Purtați corect masca de protecție;

- Vaccinați-vă dacă sunteți eligibili;

- Stați acasă dacă aveți simptome;

- Testați-vă periodic. Sursa: CDC”, arată reprezentanții Ro Vaccinare pe Facebook.

Ministerul Sănătăţii din Israel a anunţat joi un număr record de cazuri de COVID-19, cu 11.187 de noi infecţii înregistrate în ziua precedentă, arată surse citate de Agerpres. Acest vârf se înregistrează la o zi după ce copiii s-au întors la şcoală, în timp ce oamenii de ştiinţă avertizează că aceasta ar putea alimenta o creştere în continuare a numărului de cazuri. Ultimele cifre sunt din a treia zi consecutivă când Israelul a anunţat peste 10.000 de noi cazuri. Cu toate acestea, numărul persoanelor grav bolnave a scăzut constant şi este în prezent la jumătate faţă de nivelul din ianuarie.

Oamenii de ştiinţă continuă să sublinieze că vaccinul Pfizer/BioNTech rămâne eficient în prevenirea cazurilor severe de boală şi a decesului. Israelul l-a folosit exclusiv în campania sa de vaccinare devenind lider mondial. 
La 100.000 de persoane, numărul cazurilor printre cei nevaccinaţi este de departe mai mare decât al celor vaccinaţi în toate grupurile de vârstă. Acest lucru se aplică în special celor care sunt grav bolnavi sau au peste 60 de ani. De asemenea, Israelul a început să administreze o a treia doză de vaccin din iulie, fiind prima ţară din lume ce a făcut acest lucru. Peste 25% din populaţia Israelului de 9,4 milioane de locuitori a primit deja rapelul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

indulcitori artificiali - FOTO: Freepik@italo2
EXCLUSIV

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel